Măntescu (FMLR): Retragerea Transferoviar Grup de la privatizarea CFR Marfă, o decizie personală

omnitrax-a-iesit-din-cursa-pentru-privatizarea-cfr-marfa-pe-lista-scurta-au-ramas-doar-doi-investitoriDecizia ‘Transferoviar Grup’ şi a asociatului ‘Donau Finanz GMBH & Co KG’, de a stopa demersurile pentru achiziţionarea pachetului majoritar al CFR Marfă, reprezintă o decizie personală, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Iulică Măntescu, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă din România (FMLR).

‘Decizia luată de ‘Transferoviar Grup’ şi de asociatul ‘Donau Finanz GMBH & Co KG’, de a stopa demersurile pentru achiziţionarea pachetului majoritar al CFR Marfă, reprezintă o decizie personală, însă cred că era mai bine să se retragă de la bun început. Reprezentanţii firmelor trebuia să-şi dea seama că termenele din procesul de privatizare sunt foarte scurte şi că nu există suficient timp pentru analizarea volumului total de informaţii’, a afirmat Iulică Măntescu.

Potrivit acestuia, privatizarea CFR Marfă – dacă are loc – ar trebui să fie declarată drept o privatizare eşuată.

‘Din punctul meu de vedere, privatizarea CFR Marfă – chiar dacă va avea loc – ar trebui să fie declarată drept o privatizare eşuată, urmând să fie reluată ulterior, în alte termene şi condiţii. Prin privatizarea CFR şi CFR Marfă, ar rezulta un super-monopol privat în procent de 83%, iar în aceste condiţii trebuie să vedem care este punctul de vedere al Oficiului Concurenţei şi al Comisiei Europene’, a mai spus Iulică Măntescu.

Transferoviar Grup, în asociere cu Donau Finanz GMBH & Co KG, a decis să stopeze demersurile de achiziţionare a pachetului majoritar al CFR Marfă şi îşi rezervă, totodată, dreptul de a constesta procedura de privatizare.

‘(…) Transferoviar Grup, în asociere cu Donau Finanz GMBH & Co KG, a decis să stopeze demersurile pentru achiziţionarea pachetului majoritar al CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura de privatizare la instituţiile abilitate. Asocierea formată din Transferoviar Grup şi Donau Finanz a mobilizat importante resurse umane şi financiare, atât interne (personal de conducere şi execuţie), cât şi externe (consultanţi, avocaţi) pentru a se încadra în termenele impuse de Ministerul Transporturilor, în calitate de instituţie publică implicată în procesul de privatizare’, se arată într-un comunicat al companiei, remis, miercuri, AGERPRES.

Compania a depus la Ministerul Transporturilor mai multe cereri de amânare, dar acestea au fost respinse, ‘în ciuda standardelor europene în materie de privatizări care impun acordarea unui termen de minim două luni pentru realizarea de către potenţialii investitori a propriei evaluări’.

‘Termenele rezonabile sunt de altfel singura modalitate de asigurare a egalităţii de tratament a investitorilor, care poate compensa gradul diferit de cunoaştere a situaţiei CFR Marfă. În consecinţă, astăzi, 19 iunie 2013, suntem puşi în situaţia de a nu depune oferta angajantă în cadrul procesului de privatizare a CFR Marfă. În acelaşi timp, vom începe să analizăm alternativele legale disponibile pentru protejarea intereselor noastre economice în România’, se menţionează în comunicat.

Miercuri, până la ora 12:00, era ultima zi în care investitorii rămaşi în cursa pentru privatizarea CFR Marfă, respectiv Grup Feroviar Român şi Asocierea Transferoviar Grup & Donau Finanz GMBH, urmau să depună documentele de participare la licitaţia cu ofertă în plic.

Privatizarea CFR Marfă se realizează printr-o procedură de vânzare de acţiuni prin metode combinate cu criterii de precalificare, constând în negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic pentru un pachet majoritar de 51% din capitalul social al companiei.

Procesul de privatizare se realizează în conformitate cu Ordonanţa de Urgenţă nr. 88/1997 cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 137/2002 cu modificările şi completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 577/2002 cu modificările şi completările ulterioare şi Hotărârea Guvernului nr.46/2013.

Aceasta este a doua tentativă de privatizare a CFR Marfă după ce, într-o primă fază, toate ofertele au fost respinse pentru că, potrivit ministrului Transporturilor, erau incomplete.

După ce şi a doua oară aceiaşi trei investitori au depus oferte pentru CFR Marfă – Grup Feroviar Român, Asocierea Transferoviar Grup & Donau Finanz GmbH şi compania americană OmniTRAX – şi au ajuns pe „Lista scurtă”, doar doi au rămas, ulterior, în cursă.

Ulterior, americanii de la OmniTRAX au anunţat depunerea unei contestaţii la procesul de privatizare a CFR Marfă, solicitând suspendarea acestuia până la rezolvarea acesteia.

Grup Feroviar Român, companie deţinută de Gruia Stoica şi Vasile Didilă, este o societate cu capital social integral privat, care prestează servicii de transport feroviar de mărfuri şi servicii conexe transportului feroviar. GFR exploatează un parc de 8.000 de vagoane şi 260 de locomotive. În asociere cu CFR Marfă în societatea Rolling Stock, GFR a înregistrat, în 2012, un profit de 4,5 milioane euro.

Transferoviar Grup este o companie înfiinţată în 2003, al cărei obiect de activitate este asigurarea serviciilor de transport/logistică feroviară şi manevră feroviară de marfă, gestionarea de infrastructură feroviară, construcţia de căi ferate, drumuri şi autostrăzi. De asemenea, prin accesarea de fonduri europene, societatea este implicată în dezvoltarea infrastructurii feroviare private, în acest moment având în execuţie terminalul de containere din Aiud. Societatea activează atât pe piaţa din România cât şi la nivel internaţional.

Donau-Finanz GmbH Austria este un fond de investiţii din Austria, fondat în 1957, administrând active de peste 2 miliarde de euro în domenii cum ar fi managementul activelor, investiţii, fuziuni şi achiziţii, restructurări, dezvoltare rezidenţială. Donau-Finanz este calificat în faza finală a procesului de privatizare a unităţii de transport de marfă a Căilor Ferate Bulgare (BDZ) – BDZ Freight Services.

OmniTRAX este una dintre cele mai mari companii private de căi ferate din America de Nord, potrivit propriei pagini de Internet.

sursa articol: agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *