Premierul Victor Ponta a anunţat că miercuri începe un turneu într-o serie de ţări asiatice, menţionând China, Azerbaidjan, Kazahstan şi Uzbekistan, obiectivul său fiind atragerea unor investiţii, inclusiv din afara Uniunii Europene, din ţările care au resurse financiare importante.
„Ne-am făcut datoria şi ne-am întărit foarte clar relaţia cu partenerii noştri europeni şi transatlantici. De azi voi merge într-o vizită cu caracter preponderent economic în câteva din ţările asiatice, în Azerbaidjan, Kazahstan, Uzbekistan, şi, la începutul săptămânii, voi avea o întâlnire cu primul ministru al Chinei, la Beijing, pentru ca proiectele economice la care am lucrat, în zona energiei, în zona comunicaţiilor, inclusiv proiecte culturale şi de mediu, să putem să le avansăm. Sunt ţări cu potenţial financiar important. Dacă pe această stabilitate politică şi economică putem să atragem investiţii şi din afara UE, din ţările care au resurse financiare importante, cred că obiectivul nostru principal – acela de a crea locuri de muncă, de a avea investiţii străine, de a avea ţara din estul Europei cea mai deschisă pentru investiţii şi pentru dezvoltare – se poate atinge”, a precizat premierul, la începutul şedinţei de Guvern.
În acest context, el a precizat că au fost atinse o serie de obiective în relaţia cu FMI, dar şi cu CE, acum fiind importantă fructificarea rezultatelor.
„S-au reconfirmat practic, în mod oficial, atât decizia Comisiei Europene privind închiderea procedurii de deficit excesiv împotriva României, deschisă în 2009, cât şi scrisoarea oficială de deblocare a Programului Operaţional Sectorial Transporturi. Practic, toate programele cu finanţare europeană, cu excepţia Creşterii Competitivităţii Economice – care se află în această procedură – dar vorbesc de cele importante: Mediu, POS Transporturi, POSDRU şi, evident, programele din zona agriculturii, la un an de când am preluat guvernarea, cu toate blocate, am reuşit să le deblocăm. Acum e important să folosim această oportunitate, să avem proiecte şi să încasăm banii europeni de care avem atât de mare nevoie”, a mai precizat primul ministru.
sursa articol: agerpres
