Obligații fiscale în sumă de peste 1,1 miliarde lei ale unor companii din industria de apărare au fost anulate prin Ordonanța de Urgență privind unele măsuri pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare, adoptată, marți, de Executiv.
Conform unui comunicat al Ministerului Economiei, actul normativ vizează numai operatorii economici cu capital integral de stat din industria de apărare care sunt de interes strategic pentru statul român și au o pondere semnificativă în producția de armament muniție, blindate, furnizori de bază pentru Forțele Sistemului Național de Apărare. Concomitent cu această măsură, sunt necesare alte acțiuni de reorganizare și restructurare pentru operatorii economici din industria de apărare, care să conducă la viabilizarea acestora.
Totodată, în cazul operatorilor economici la care statul este acționar integral sau majoritar, se poate aproba, în condițiile legii și cu respectarea procedurilor privind ajutorul de stat, conversia în acțiuni a obligațiilor fiscale administrate de Agenția Națională de Administrare Fiscală și obligațiile fiscale către fondul de risc, ca urmare a împrumuturilor externe garantate de stat.
sursa:agerpres
