“Politistii sunt obligati la munca fortata”
Declaratiile presedintelui Traian Basescu, privind necesitatea reducerii cu 25% a salariilor din sistemul bugetar i-au ingrijorat pe toti cei vizati. Sindicatul National al Politistilor si Personalului Contractual din MAI a transmis un comunicat de presa, in care atrage atentia ca, prin impunerea masurilor anticriza anuntate de Presedinte, politistii vor suporta presiuni fiscale mult mai mari decat celelalte categorii de bugetari.
“Politistilor le este interzis, prin lege, sa exercite orice alte activitati lucrative, exceptandu-le pe cele didactice. Drept urmare, ei nu pot compensa, din alte surse, diminuarea veniturilor salariale”, se arata in comunicat.
Sindicatul a inceput consultari cu liderii teritoriali pentru a stabili care vor fi modalitatile de reactie la masurile anuntate de seful statului, in cazul in care vor fi puse in practica.
Contactat telefonic de Businesslive, presedintele Sindicatului National al Politistilor si Personalului Contractual din MAI, comisarul Marin Gruiu, a precizat ca membrii sindicatului si presedintii de filiale din teritoriu asteapta un act normativ, hotarare de guvern sau ordonanta de urgenta, si, in functie de prevederile acestuia vor stabili o modalitate de reactie.
“Nu putem face supozitii, doar pe declaratia presedintelui, a spus Gruiu. Asteptam o lege care sa stipuleze aceste reduceri. Urmatorul pas este sa avem o discutie cu reprezentantii Ministerului de Interne, sa vedem ce solutii au ei”.
Gruiu a dezvaluit ca Ministerul de Interne functioneaza deja cu o reducere de 10% din posturi, 8.000 de functii fiind blocate. Aceasta a permis Guvernului sa economiseasca 100 milioane de euro. Datorita lipsei de personal, politistii sunt obligati sa munceasca in plus, sustine liderul de sindicat.
“Este o exploatare continua a politistilor din partea statului, care face economii pe seama lor. Un politist lucreaza, in medie, cam 25 – 30 de ore suplimentare pe luna, fara sa primeasca in schimb zile libere, sau sa fie platit. In Constitutie exista un articol care interzice munca fortata. Daca asta nu este munca fortata, va rog sa-mi spuneti ce este?”. Gruiu a mai spus ca uneori politistii sunt obligati sa aduca de acasa hartie de scris sau benzina, ori chiar sa plateasca reviziile masinilor.
Raspunzad unei intrebari cu privire la eficienta activitatii pe care o desfasoara politistii, comisarul Marin Gruiu a recunoscut ca “functiile bune sunt la birouri, iar functiile proaste (platite mai putin – n.red), in strada. Nu avem o legislatie pusa la punct. Ca urmare, autoritatea politistului a scazut”.
Presedintele Traian Basescu a afirmat ieri ca pensiile vor scadea cu 15%, iar salariile din sistemul bugetar se vor micsora cu 25%. Seful statului a chemat clasa politica la solidaritate, iar duminica se va intalni cu liderii marilor centrale sindicale, pentru discutii. Masurile anuntate ar genera economii de aproximativ 1,7 miliarde dde euro. Incerte sunt insa costurile care insotesc aceasta reducere de cheltuieli, pentru ca, imediat dupa declaratia presedintelui, practic toate sindicatele au dat de inteles ca se pregatesc de greva.
Foto: presaonline.ro


Pai nici nu ne asteptam la altceva. -25% din salarii inseamna un efort comun, pentru a trece de impas si a ne asigura bunastarea generatiilor urmatoare. Dar..deh..ziaristi de 2 lei care produc panica si..oameni fara educatie, intrati in politie care mai de care pe pile si aranjamente, tipa precum niste disperati. Muncesc in Germania de 10 ani, in sectorul financiar. Aveti idee cum se mananca economia? Stiati ca nemtii au pus bijuterii si bani deoparte pentru stat spre a echilibrara situatia economica dupa caderea zidului Berlinului? Stiati ca toti in Europa au avut reduceri in salarii, odata cu aceasta criza mondiala? Stiati ca nemtii au renuntat la masini si multi umbla cu bicicletele, sa mai salveze benzina? Nu stiti nimic, decat sa tipati ca niste gaite. Unde ne vom indrepta daca ne facem datorii mai mari, prin obstructionarea reducerii cheltuielilor? Faceti greve, copiii vostri vor muri de foame, pe cand cei din popoarele inteligente vor avea trai decent. Caci sunteti prosti, nu ganditi, urlati acum pt 25%, iar daca vi se dau, veti tipa din nou la anu.. Din Berlin, cu respect, doar pentru Romanii cu cap.
P.S. „intelligence.businesslive.ro” .. ce treaba are termenul ‘intelligence’ cu aceste informatii? Probabil trebuie sa invatati cum si cui sa atribuiti cuvintele acestea, caci in mod evident, habar nu aveti ce reprezinta termenul ‘intelligence’ in conducerea EU si pe plan mondial. Ziaristi de 2 lei, profesionisti de 2 bani, diplome luate pe saci de cartofi.. 🙂 acum puteti sa urlati(incepeti acum!)
Nu mi-am luat diploma pe un sac de cartofi – pentru simplul motiv ca destul de des nu am avut macar banii pentru unul. Sunt master in Studii de Securitate, masteratul l-am termiant la Sociologie – Universitatea Bucuresti si am fost a doua din grupa mea de studii, dupa medie. De fapt, am avut o singura nota de 9, asta a fost toata departajarea. Fara sa ma hazardez in definitii foarte exacte, intelligence inseamna o informatie trecuta prin proceduri de evaluare si analiza, conexa domeniului securitatii (fie ea nationala, regionala sau globala). Daca faptul ca politistii sunt nemultumiti (indiferent cat de justificata este nemultumirea lor) nu este o informatie de intelligence, inseamna ca probabil tu ai o cu totul alta viziune despre concept. Cat despre dispretul pe care il arati cu privire la conationalii tai, da-mi voie sa te compatimesc. Cineva, chiar adoptat de o alta natiune, care si-i dispretuieste pe ai sai este un om fara radacini – o simpla frunza purtata de oricare vant, de-a lungul si de-a latul planetei. Iar o frunza desprinsa de copac, dragul meu, nu valoreaza nici macar doi lei, cat zici tu ca valoram noi, ce de aici. Toate cele bune, iti doresc, multumesc pentru comentariu si iarta-ma daca te-am suparat cu ceva.
Daca vor sa protesteze, sa nu mai dea amenzi. Politistii din Romania sunt urmasii militienilor, nu prea au vreo chemare pentru post.
„Munca fortata” este reprezenativa pentru mentalul lor. Daca in UK oamenii fac voluntariat si este o onoare sa porti insemnele unitatii, oamenii astia de la noi se plang de „munca fortata”… si aia facuta prost.
Iti multumesc pentru comentarii, dragul meu, si te mai astept si cu altele, la fel dee relevante. Zi frumoasa si tine aproape de noi.