A avut loc cea de-a treia editie a evenimentului „Produsul Anului 2011”, iar castigatorii sunt urmatorii: gelurile de dus Dove Visible Care au obtinut titlul de Produsul Anului 2011 pentru categoria „Geluri de dus”, gama Dove Intense Repair (sampon, balsam si masca-tratament) a fost desemnata castigatoare la categoria „Ingrijirea parului”, Moisturizing Cream Gerovital Plant la categoria „Crema de fata”, iar Perfect Mousse aa primit distinctia de Produsul Anului la categoria „Vopsea de par”.
Printre brandurile care au acumulat cel mai mare punctaj la criteriile atractivitate, inovatie si satisfactie, s-au mai numarat Big Milk, desemnat produsul anului la categoria „Inghetata” si Tymbark Cool, castigatorul categoriei „Bautura racoritoara necarbonatata”.
Premiul pentru „Produsul Anului” se acorda marcilor din industria bunurilor de larg consum care aduc inovatii vizibile in ceea ce priveste beneficiile, design-ul, ambalajul si pozitionarea produsului pe piata.
Castigatorii primesc o licenta care le permite sa foloseasca logo-ul „Produsul Anului” pe ambalajele produselor si in toate materialele de comunicare timp de 12 luni, din momentul premierii, toate aceste produse semnalizate atestandu-si calitatea de „Produsul Anului” si dovedindu-si noutatea si inovativitatea recunoscuta de cei 4.000 de consumatori, scrie smark.ro.
Produsele inscrise la Premiile pentru Produsul Anului au fost lansate pe piata in perioada 1 iunie 2009 – 31 decembrie 2010, au fost vandute in cel putin doua lanturi de hypermarket-uri din Romania si validate de catre un juriu format din 5 lideri de opinie independenti, rezultatele finale fiind stabilite in urma votului publicului. Juriul a fost format din Otilia Calugareanu, redactor sef la Magazinul Progresiv, Corina Doba de la Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorului si Promovarea Programelor si Strategiilor din Romania si Teo Migdalovici, ambasador Cannes Lions in Romania.
