Arctic, Whirlpool, Philips, Electrolux si alte 10 companii amendate cu aproximativ 12,7 mil euro

consiliul-concurenteiConsiliul Concurenței a sancționat cu amenzi în valoare totală de 56.487.840 lei (aproximativ 12,7 milioane euro) 14 companii membre ale asociațiilor ROREC și ECOTIC pentru încheierea unor înțelegeri anticoncurențiale în cadrul campaniilor de tip buy-back. Sancțiunile au fost aplicate în cadrul investigației pe piețele comercializării de echipamente electrice și electronice (EEE) și a gestionării deșeurilor acestora (DEEE).

Astfel, opt companii membre ROREC au fost amendate cu 47.881.380 lei (10,8 milioane euro) pentru fixarea în comun a discounturilor și controlul vânzărilor produselor lor în campaniile de buy-back prin alocarea bugetului aferent proporțional cu cotele de piață preexistente ale companiilor membre ale asociației. În acest fel, nu s-a urmărit maximizarea numărului de deșeuri colectate, ci s-au menținut cotele de piață ale companiilor prin subvenționarea discounturilor.

Consiliul Concurenței a constatat că, în cadrul întâlnirilor ROREC, opt companii fondatoare ale asociației au stabilit și au practicat aceleași discounturi de 15% în cazul electrocasnicelor mari și de 20% în cazul electrocasnicelor mici, la comercializarea produselor lor, în cadrul campaniilor de tip buy-back derulate în perioada 2008 — 2009. De asemenea, ele au stabilit ca din încasările din timbrul verde să fie alocate procente proporționale cu cotele de piață ale fiecărei companii pentru finanțarea discounturilor din acțiunile de buy-back.

Conform legislației în vigoare, timbrul verde se aplică la comercializarea unui EEE nou și are un nivel fix pe categorie de produse. Nivelul timbrului verde este independent de marcă, greutate, volum sau preț de vânzare și depinde de capacitatea de reciclare a echipamentului respectiv.

‘În cadrul acțiunilor de buy-back, un discount procentual nu poate fi justificat economic deoarece conduce la un cost de colectare diferit pentru același tip de deșeu. În urma consultărilor cu Ministerul Mediului și cu Agenția Națională pentru Protecția Mediului am stabilit că asociația ar fi trebuit să deconteze o sumă fixă pe tip de deșeu, fără a prestabili bugetul ce revine fiecărei companii. În felul acesta companiile s-ar fi putut concurat prin discounturi suplimentare, iar consumatorul ar fi fost cel care decidea nivelul vânzarilor în acțiunile de buy-back’ a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Cele opt companii membre ROREC sancționate de Consiliul Concurenței sunt:
SC Arctic SA: 24.014.881 lei
SC BSH Electrocasnice SRL: 1.411.376 lei
SC Candy Hoover Romania SRL: 440.426 lei
SC Electrolux Romania SA: 9.885.520 lei
SC Gorenje Romania SRL: 1.043.588 lei
Indesit Company Magyarorszag Kft: 2.660.127 lei
SC Philips Romania SRL: 5.025.799 lei
SC Whirlpool Romania SRL: 3.399.663 lei.

În cadrul aceleiași investigații, șase companii membre ale asociației ECOTIC au fost sancționate cu 8.606.461 lei (1,9 milioane euro) pentru stabilirea unei înțelegeri anticoncurențiale prin crearea unui mecanism similar cu cel al asociației ROREC în cadrul campaniilor de tip buy-back inițiate în februarie 2009.

Companiile membre ECOTIC sancționate de Consiliul Concurenței sunt:
SC Agis Computer SRL: 3.186.067 lei
SC CG&GC Intelligent Technology SA: 13.500 lei
SC Gemini SP SRL: 1.437.556 lei
SC Maguay Impex SRL: 756.710 lei
Panasonic Marketing Europe GmbH
Wiesbaden Germania: 209.597 lei
SC Scop Computers SA: 3.003.031 lei

Potrivit directivelor europene în domeniul mediului, toți producătorii și importatorii care introduc pe piață echipamente electrice și electronice sunt obligați să organizeze colectarea, valorificarea și reciclarea deșeurilor acestora prin una dintre următoarele modalități: individual, utilizând propriile resurse;

prin transferarea acestor responsabilități, pe bază de contract, către operatorul economic legal constituit. Operatorul este organizație colectivă, autorizată în acest scop de Comisia de Evaluare si Autorizare a Organizatiilor Colective, din care fac parte reprezentanți ai Ministerului Mediului și Pădurilor, Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Agenției Naționale pentru Protecția Mediului.

Asociația ROREC este o organizație colectivă, non-profit reunind principalii producători și importatori de electrocasnice din România, care dețin peste 70% din totalul pieței. În conformitate cu legislația din domeniu, asociația ROREC s-a constituit pentru a prelua de la producători responsabilitatea privind colectarea, reutilizarea, reciclarea și valorificarea DEEE.

Asociația ECOTIC este o organizatie colectivă, non-profit, constituită în vederea preluării responsabilității producătorilor privind colectarea, reutilizarea, reciclarea și valorificarea DEEE, grupând principalii producători și importatori de produse electronice și IT din România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *