Lia Bugnar, actriţă şi dramaturg, îi adresează o scrisoare publică preşedintelui ziarului Caţavencii, poetul Mircea Dinescu, în urma apariţiei articolului defăimător legat de o personalitate de presterigiu a culturii româneşti, doamna Oana Pellea.
„Domnule Mircea Dinescu,
Considerăm articolul apărut în ziarul «Cațavencii», ziar al carui președinte sînteți, o jignire la adresa întregii bresle atoricești, nu numai la adresa doamnei Oana Pellea. Știm că trăim vremuri murdare, de incultură crasă, incultură la care ziarele și televiziunile contribuie din plin. Totuși, chiar în jalnicul context cultural în care ne aflăm, articolul scris de Radu Alexandru «Oana Pellea și valorile» a reușit să ne agreseze într-un mod foarte personal pe toți.
Dacă acest articol ar fi apărut într-una din fițuicile de scandal care împovărează tarabele bucureștene, sau pe blogul domnului care semnează articolul, nu ne-ar fi mirat cîtuși de puțin.
Dar acest articol apare într-un ziar care poartă numele unui celebru personaj al celui mai mare dramaturg din literatura română, ziar al cărui preşedinte este un poet important pe nume Mircea Dinescu. Denumindu-vă ziarul «Cațavencii» ați lăsat impresia că vă raportați la alte valori decît la dejecțiile care inundă mass media de ani buni încoace. De aici şi speranța noastră că această scrisoare pe care v-o adresăm nu va ramîne fără urmări.
Cerem ca domnului Radu Alexandru să nu i se mai pună la dispoziție spațiu în ziarul dumneavoastră pentru a-și exprima părerile. Și niște scuze publice din partea ziarului ar fi binevenite dar simțim și noi că deja pretindem o porție de normalitate cam mare, în vremurile anormale pe care le trăim.
Nu e nevoie să explicăm aici şi de aceea nici n-o vom face, de ce doamna Oana Pellea este un om care înseamnă mult în teatrul românesc, valoare care ar fi existat indiferent ce nume de familie ar fi purtat această actriță.
Mizeria care se revarsă din articol ne lovește pe toti și, știind că sînteți un om care iubește teatrul, vă cerem să aveți o reacție. Libertatea care i s-a acordat domnului Radu Alexandru de a-și dezlănțui disprețul (provenit în primul rînd dintr-o incultură mărturisită cu mîndrie din primele rînduri ale articolului) nu are nici un fel de legătură cu libertatea presei. Este libertatea mitocăniei, este libertatea rinocerizării, este semnul că nimic nu mai înseamnă nimic în România de azi.
Așteptăm răspunsul dumneavoastră față de mizeria care s-a publicat sub numele de «Cațavencii», altfel vom considera ziarul dumneavoastră încă o variație la hîrtia igienică vîndută sub numele de presă în peisajul cotidian.” (Lia Bugnar)
Această scrisoare este susţinută de artişti precum Radu Afrim, Chris Simion, Marius Manole, Vlad Zamfirescu, Istvan Teglas, Maria Obretin, Cristina Casian, Nicoleta Lefter, Constantin Cojocaru, Irina Cojar, Andrei Runcanu, Ilinca Manolache , Cătălin Babliuc, Anghel Damian.
