Siemens Romania lanseaza in aceasta luna o campanie inedita – concursul „Amazing Race” se va desfasura cu echipe de bloggeri romani. Acestia se vor intrece prin Romania si vor descoperi impreuna solutii pentru dezvoltare urbana sustenabila. Fireste, intreaga calatorie va fi documentata pe blog-urile lor si pe site-ul oficial al campaniei, promovarea desfasurandu-se exclusiv in social media.
Fanii se vor putea implica in competitie ajutandu-i in timp pe concurenti sa rezolve probele. Amazing Race va implica bloggeri din 3 domenii diferite: Bobby Voicu, consultant in social media, Alex Radescu, jurnalist pe tehnologie si Nebuloasa (Oltea Zambori), blogger generalist. Cei trei isi vor alege un coechipier si impreuna cu acesta vor parcurge Romania, cu masina sau cu avionul timp de 5 zile , anunta comunicatul oficial.
Traseul campaniei va fi realizat in perioada 23-27 mai si va cuprinde 8 orase din Romania. In cadrul fiecarui oras (check point), echipele vor trebuie sa descopere solutia Siemens pentru a putea acumula punctajul necesar castigarii concursului.
Sustinatorii on-line sunt solicitati aproape exclusiv pe Facebook sa ii ajute pe bloggeri sa rezolve quiz-uri in timp real (avand aproximativ 30 de minute la dispozitie).
Folosirea Facebook-ului are beneficiile sale – mult mai multi utilizatori la nivel national decat are Twitter dar notificarile nu vor aparea de fiecare data pe home page-ul utilizatorilor. Prin urmare campania trebuie sa fie foarte interesanta ca utilizatorii sa isi aminteasca singuri sa acceseze conturile respective. Totodata, utilizatorii de pe Facebook vor fi, probabil, incurajati cu premii sa fie in permanenta pe paginile respective si sa foloseasca si serviciul mobile.
Mai multe detalii despre concurs la www.siemens.ro/race sau pe blogurile echipelor din concurs: www.bobbyvoicu.ro, www.alexradescu.ro, http://nebuloasa.info
