Redresarea zonei euro nu este suficient de solidă, a avertizat, joi, directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, la reuniunea de la Luxemburg a Eurogrupului, transmite BBC.
Însă, verificarea calității activelor instituțiilor financiare din zona euro de către Banca Centrală Europeană arată semne de progres, a apreciat oficialul FMI.
‘Acțiunile politice puternice au fixat fundațiile redresării economiei’, a afirmat Christine Lagarde.
Totuși, oficialul FMI a adăugat că redresarea nu este robustă și activitatea economică în zona euro încă este sub nivelul de dinaintea crizei. Unele state, printre care Germania și Franța, au revenit la acele niveluri, dar zona euro pe ansamblu încă nu.
Este necesară o creștere economică mai ridicată pentru a reduce șomajul și datoria, a explicat directorul general al FMI.
sursa:agerpres