Citigroup Inc, se gândeşte să se retragă de pe piaţa bancară de consum din mai multe ţări din dorinţa de a-şi reduce costurile şi de a-şi spori profiturile, după cum afirmă două persoane care cunosc problema.
În decembrie, Citigroup a anunţat că se retrage de pe piaţa bancară din cinci ţări – Pakistan, Paraguay, România, Turcia şi Uruguay – acţiunea înscriidu-se într-un plan de reducere a cheltuielilor care urmăreşte economii de $1,1 miliarde anual şi desfiinţarea a 11000 de locuri de muncă. Aceste reduceri au constituit unul dintre primii paşi importanţi făcuţi de Michael Corbat în calitate de director executiv, o funcţie pe care a preluat-o în octombrie trecut. „Lista mai cuprinde şi alte lucruri”, a declarat o sursă familiarizată cu situaţia. Aceeaşi sursă a mai spus că banca se gândea de luni de zile cum să reducă numărul ţărilor, departamentele pentru clienţi şi produsele, dar a refuzat să numească şi alte ţări.
Sean Kevelighan, purtătorul de cuvânt de la Citigroup, a precizat că banca se concentrează asupra marilor oraşe cu cele mai mari şanse de dezvoltare pentru serviciile cu clienţii, iar banca va continua să investească în francize şi să îşi optimizeze activele.
Citigroup este una dintre cele mai internaţionalizate bănci din Statele Unite, având clienţi în 40 din cele 100 de ţări în care banca este prezentă într-un fel sau altul. Orice reduceri ar reprezenta mai degrabă o echilibrare a portofoliului decât o reexaminare a angajamentului băncii faţă de consumul bancar la nivel mondial.
În afara Statelor Unite, numai trei ţări Mexic, Coreea de Sud şi Australia – reprezintă jumătate din creditele acordate de companie unor clienţi, iar prezenţa băncii în multe alte ţări este modestă.
Investitorii afirmă că retragerea de pe anumite pieţe îşi are raţiunea ei.
Acum însă, vânzarea activelor din străinătate va fi dificilă. Şi alţi creditori din lume îşi închid filialele din străinătate, dar cumpărătorii sunt greu de găsit. De exemplu, HSBC Holdings Plc., cu sediul la Londra, şi-a vândut peste 40 de filiale şi alte active, precum departamentele pentru cărţi de credit, dar uneori i-a fost greu să obţină preţul scontat.
Şi Citigroup are nişte complicaţii în plus. Banca foloseşte aproximativ jumătate din capital ca să sprijine activele toxice şi rambursarea dobânzilor din urma marilor pierderi suferite în timpul crizei financiare.
La o teleconferinţă cu analişti şi investitori, desfăşurată la începutul acestei luni, Corbat a declarat că doreşte să facă estimări regulate ca să vadă „cum, unde şi cu cine reuşeşte compania să aibă câştiguri, astfel încât procesul de reduceri să fie mai degrabă un lucru normal (în text, „BAU”, prescurtare de la business as usual (eng.) – activitate normală) decât unul sporadic. Analiştii au încercat fără succes să îl convingă pe Corbat să ofere mai multe detalii despre celelalte ţări vizate pentru reduceri.
Corbat, care anterior a supervizat activitatea băncii în Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, a declarat că, cu timpul, managerii din diverse ţări vor avea tendinţa să vireze spre afaceri tangenţiale, ajungând să împovăreze compania cu operaţiuni inutile şi ineficiente. În trecut, şi alţi directori ai băncii s-au plâns de asta.
Sursa articol Rador
