CE aloca 1.546.000 euro pentru Programul de Cooperare UE-Canada in domeniul invatamantului superior

Programul de Cooperare UE-Canada in domeniul invatamantului superior, al formarii profesionale si al tineretului – Parteneriate pentru schimburi transatlantice si Parteneriate pentru diplome transatlantice, are ca obiectiv promovarea intelegerii reciproce intre popoarele Uniunii Europene si ale Canadei, inclusiv a cunoasterii mai bune a limbilor, culturilor si institutiilor acestora, precum si in ameliorarea calitatii resurselor umane in Uniunea Europeana si Canada.

In cadrul acestui program, institutiile de invatamant superior si institutiile de invatamant  si de formare profesionala din Romania si Ungaria  sunt invitate sa depuna cereri de alocare de fonduri. Pentru fiecare proiect trebuie sa existe o institutie promotoare in UE si una in Canada, responsabile de depunerea propunerii comune si de gestionarea proiectului. Consortiul trebuie sa fie format din cel putin patru institutii in total, respectiv doua din UE si doua din Canada. De asemenea, una dintre cerinte prevede ca institutiile sa fie din doua state membre ale UE diferite si din doua provincii/teritorii canadiene diferite.

In cererea de propuneri de proiecte sunt prevazute doua tipuri de activitati eligibile:  parteneriatele pentru schimburi transatlantice(TEP) si parteneriatele pentru diplome transatlantice (TDP).
Pentru proiectele de tip TEP sprijinul este acordat pentru a permite consortiilor UE-Canada sa desfasoare programe de studii si de formare profesionala comune si sa favorizeze  mobilitatea studentilor si a cadrelor didactice universitare. Acest sprijin include asistenta pentru gestionare, burse pentru studenti si membrii corpului academic si administrativ. Proiectele TEP pot avea o durata de maxim 36 de luni.
Pentru proiectele de tip TDP sprijinul este acordat pentru dezvoltarea si implementarea programelor privind diplomele miste/duble sau comune. Sprijinul include asistenta pentru activitatile de dezvoltare si gestionare, burse pentru studenti si membrii corpului academic si administrativ. Durata acestor proiecte este de maxim 48 de luni.

Activitatile pentru proiectele TEP si TDP sunt prevazute sa inceapa la 1 octombrie 2011 si sa se incheie la 30 septembrie 2014, respectiv 30 septembrie 2015 .

Comisia Europeana a alocat un buget de 1.546.000 euro pentru cofinantarea proiectelor, iar in 2011 se anticipeaza finantarea a aproximativ 2 parteneriate pentru diplome transatlantice (TDP) si 5 parteneriate pentru schimburi transatlantice (TEP). Totodata, se prevede ca doua din cinci proiecte TEP vor fi orientate catre formarea profesionala, in cazul in care vor intruni conditiile de calitate. Suma  maxima de finantare comunitara va fi de 428 000 euro pentru un proiecte TDP de 4 ani si de 138 000 euro pentru un proiect TEP de 3 ani.

Conform Jurnalului Oficial al UE, termenul limita pana la care pot fi trimise cererile este 31 martie 2011, data postei. Cererile trebuie trimise atat in UE, cat si in Canada. Cererile intocmite in numele institutiei promotoare din UE trebuie trimise Agentiei Executive pentru Educatie, Audiovizual si Cultura.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *