
În timpul viziei in Silicon Valley, Dmitri Medvedev şi-a creat un microblog în Twitter. Această informaţie a devenit imediat un eveniment mondial: câteva zeci de mii de oameni din lumea întreagă au început imediat să citească însemnările liderului rus, cu privire la viaţa lui politică şi personală.
Fenomenul Twitter de la verbul englez Twitt a ciripi constă în aceea că el poate fi accesat prin intermediul telefonului mobil, iar informaţia se răspândeşte momentan în rândul unui mare auditoriu. Lideri precum Barack Obama, Traian Basescu, Hugo Chavez sau Fidel Castro au invatat sa se foloseasca de microblogging iar Dmitri Medvedev nu mai este o excepţie.
„Preşedintele nostru este un internet preşedinte, deoarece îl vedem permanent în bloguri. Îl vedem lângă computere noi, cu Ipad şi Iphone noi. Faptul că şi-a creat un microblog demonstrează apropierea lui de popor. Adică el ca şi noi toţi poate scrie despre lucruri simple în telefonul mobil sau în computer” afirmă analistul-IT Anton Korobkov-Zemleanskii citat de Vocea Rusiei.
Primii prieteni ai liderului rus din această reţea socială populară au devenit imediat Barack Obama şi guvernatorul Californiei Arnold Schwarzenegger, constată Anton Korobkov-Zemleanskii.
„Obama şi Schwarzenegger i-au făcut reclamă lui Medvedev, scriind in Twitter-ele lor că preşedintele Rusiei şi-a creat un microblog. Schwarzenegger a propus auditoriului să-l adauge pe Medvedev la prieteni în Twitter. Este o propunere foarte bună deoarece fiecare utilizator străin poate citi direct ceea ce scrie Medvedev„.

În primele câteva zile Medvedev a publicat în Twitter 19 însemnări. Ultima „N-am mai mâncat demult un hambungher!” s-a răspândit imediat, iar 30 de mii de utilizatori au putut vedea fotografiile micului dejun informal al liderilor Rusiei şi SUA. Probabil că în viitor numărul celor care doresc să citească însemnările preşedintelui va creşte în progresie geometrică.
Vizita lui Medvedev in America marcheaza o incalzire a relatiilor ruso-americane dar si un semnal economic puternic pentru zona BRIC. Presedintele Medvedev s-a aratat deschis investitorilor americani iar proiectul Skolkovo, un Silicon Valley european, a fost adesea pe buzele presedintelui rus.
