Citi a câştigat premiul pentru „Cea mai bună bancă de investiții din România”, acordat de către revista EMEA Finance în cadrul competiţiei anuale „Europe Banking Awards 2012”. Acest premiu reconfirmă rezultatele obținute de Citi în dezvoltarea pieței de capital din România.
„Premiul EMEA Finance pentru cea mai bună bancă de investiții din România recunoaște eforturile pe care le depunem la Citi România în sprijinul clienților noștri persoane juridice din sectoarele public și privat. Pe parcursul anului 2012, am participat într-o serie de tranzacții importante, precum emisiunea inaugurală de obligațiuni pe piața din SUA, cu scadența la 10 ani, care a generat un interes crescut din partea investitorilor”, a spus Tibor Pandi, Director General Citi România.
Divizia de Corporate Banking a Citi România oferă o combinație de servicii specializate, pornind de la finanțări structurate, consultanță, accesarea piețelor de capital și până la pregătirea expansiunilor prin achiziție. Echipa de specialiști români și străini depune toate eforturile pentru a sprijini companiile multinaționale să acceseze piața locală, Citi propunându-și să devină prima opțiune pentru comunitatea de business din România.
EMEA Finance este o publicație bilunară de top, al cărei conținut se concentrează pe raportarea principalelor evenimente financiare, inițiate și influențate de către industria financiară din regiunea Europa, Estul Mijlociu și Africa. Potrivit criteriilor EMEA Finance, premiile ”Europe Banking Awards” recunosc realizările băncilor comerciale și de investiții din EMEA care se remarcă în contextul industriei, demonstrând leadership pe piețele lor interne, atingând cote înalte de performanță și participând în tranzacții cheie atât pe plan local cât și regional. În acordarea premiilor s-au avut în vedere o serie de criterii structurale și de performanță, precum cota de piață, creșterea în clase de produse importante, profitabilitatea și strategia de business.
Decernarea premiilor va avea loc în cadrul unui eveniment dedicat la Viena, în iunie 2013.
***
Despre Citi
Citi, una dintre cele mai importante companii internaţionale de servicii financiare, deţine 200 de milioane de conturi de clienţi în peste 160 de ţări din lume. Citi furnizează persoanelor fizice, companiilor, guvernelor şi instituţiilor o gamă largă de produse şi servicii financiare, inclusiv credite şi servicii bancare pentru persoane fizice, activităţi bancare şi de investiţii pentru companii, garanţii bancare şi managementul averilor.
Informaţii suplimentare pot fi găsite la adresa www.citigroup.com | Twitter: @Citi | YouTube: www.youtube.com/citi |
Blog: http://new.citi.com | Facebook: www.facebook.com/citi | LinkedIn: www.linkedin.com/company/citi.
Despre Citibank România
Citibank este prezentă în România încă din anul 1996 şi furnizează produse şi servicii financiare de înaltă calitate
companiilor naţionale şi internaţionale, companiilor mici şi medii, sectorului public, organizaţiilor non-profit şi
persoanelor fizice.
Informaţii suplimentare pot fi găsite la adresele www.citibank.ro | Facebook: www.facebook.com/CitibankRomania.
Contact
Cristina Staiculescu
Director Comunicare
Tel: 021 – 203 5202
Mobil: 0745 978 292
cristina.staiculescu@citi.com
