Eric Schmidt, directorul general al Google, ar putea deveni prezentator TV la postul CNN, potrivit informatiilor de pe nypost.com.
Schmidt poarta discutii cu Liza McGuirk, producatorul executiv al emisiunii „Parker Spitzer” de pe CNN, despre realizarea unui format TV pe care sa il prezinte.
Acestia s-au cunoscut in timpul filmarilor pentru emisiunea de politica externa „Fareed Zakaria GPS”, unde liderul Google era unul dintre invitatii permanenti.
Conform surselor citate de New York Post, Eric Schmidt vrea sa fie gazda unui talk-show si lucreaza cu producatoarea CNN pentru a dezvolta un format anume, dar lucrurile inca nu sunt certe. De altfel directorul general al Google ar fi in cautare de oferte in televiziune de mai bine de un an.
Eric Schmidt s-a nascut in 1955 pe 27 aprilie in Washington si a crescut in Virginia. In prezent, locuieste impreuna cu sotia sa Wendy in Atherton, California. Din martie 2011, el va preda stafeta de CEO al Google co-fondatorului Larry Page.
