Uniunea Bancară este soluția magică pentru ieșirea din criză și pentru ca Uniunea Europeană să aibă un viitor prosper, a declarat, joi, reprezentantul Fondului Monetar Internațional în România, Guillermo Tolosa, într-o conferință pe tema noilor reglementări din sectorul bancar.
„Uniunea Bancară este o soluție magică să ieșim odată din criză. Sigur, nu este singura soluție, dar cu certitudine trebuie să facă parte din peisaj, astfel încât Uniunea Europeană să aibă un viitor prosper’, a spus Tolosa.
„România a fost afectată de importul de instabilitate din restul Uniunii Europene, așa că va beneficia și de avantajele unui singur supervizor al băncilor’, a continuat Tolosa.
„De exemplu, trebuie să se stabilească mai clar cine suportă pierderile în cazul căderii unei bănci’, a susținut Tolosa.
sursa:agerpres
