Liderii principalelor companii din Romania la Forumul CEO Clubs

Primul Forum CEO Clubs din 2014CEO Clubs International în România a organizat în aceste zile primul forum din acest an, având ca temă Noile provocări globale, eveniment ce a reunit peste 130 de participanți: membri ai clubului, directori generali și oameni de afaceri aflați la conducerea unora dintre cele mai importante companii din România, alături de membrii noului Club Next Gen, care reunește în principal reprezentanți ai echipelor executive de nivel C ale membrilor CEO Clubs.

Subiectul primului panel, Gestionarea paradoxurilor: îmbrățișează forțele opuse, a fost viu discutat de către Kostas Loukas – Managing Director Microsoft România, Robert Maxim – Managing Partner Ensight Management Consulting și Crinu Andănuț – CEO Allianz Țiriac Pensii Private. Cei 3 membri ai CEO Clubs au relevat rolul major pe care îl are astăzi, într-o lume în schimbare, capacitatea liderilor companiilor de a înțelege rapid contextul, de a-și asuma riscuri, de a lua decizii înțelese și susținute de echipă.

Spațiul economic de astăzi este caracterizat de “noul normal” post-criză, care impune o capacitate de adaptare rapidă din partea managementului. Reducerea cheltuielilor, asigurarea creșterii prin continuarea investițiilor în dezvoltarea de noi produse și servicii inovative și care “se cumpără” cu adevărat, în personal bine calificat, ieșirea din zona de confort, eliminarea mediocrității, sunt paradoxuri cărora cei care dețin funcția de CEO trebuie să le răspundă.

Panelul doi, ce a avut ca temă Rolul culturii în tranformarea organizațională, i-a reunit pe Stephane Batoux – CEO Coca-Cola Hellenic, Dan Ștefan – Director General Autonom, Daniel Nicolescu – General Manager PayU și Fred Marfleet – Fondator & Președinte al Expense Reduction Analysts.

Prezentările și discuțiile care au urmat au relevat un adevăr binecunoscut: “Omul sfințește locul”. Fie că este vorba despre cultura și valorile unei companii multinaționale sau ale unei companii locale de succes, autenticitatea, capacitatea de a fi puterea exemplului și o sursă de inspirație pentru întreagă echipă, reprezintă fundația succesului.

“Sinceritatea actului managerial, capacitatea de a asculta opiniile co-echipierilor, de a alege împreună cu ei cele mai bune soluții, energia și încrederea pe care le transmite un CEO, mobilitatea sa și capacitatea de învăța mereu, din dorința de a progresa, contribuie la reușita unei afaceri”, a declarat Sotiris Chatzidakis, Executive Vice President al CEO Clubs International în România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *