Unul din invitatii primei editii a World Blogging Forum, ce a avut loc in 2009 la Bucuresti, Matthias Lüfkens, Associate Director-Media, World Economic Forum, va participa si la evenimentul organizat in 2010 in Viena. Impresionat de invitatii prezenti in cadrul primului eveniment, printre care s-au numarat si bloggeri si jurnalisti din Europa Centrala si de Est si Asia, si de noutatile pe care a reusit sa le afle legate de aceste regiuni, Matthias Lüfkens, va tine un speech in cadrul WBF Vienna. „Suntem cu totii la curent cu noutatile din mediul online vibrant din SUA, asa ca oportunitatea de a cunoaste jurnalisti si bloggeri din tari ca Georgia sau Armenia este o schimbare binevenita si urmaresc sa sedimentez cateva din relatiile create la Bucuresti”, a declarat acesta pentru BusinessLive.ro.
In calitate de Associate Director-Media la World Economic Forum, Matthias lucreaza alaturi de o intreaga echipa la promovarea WEF pe retelele sociale, fie ca este vorba de website, Facebook page, blog, Twitter, LiveStream account, FlickR, Myspace sau YouTube.
Unul din rolurile importante ale echipei este sa devina un facilitator al comunicarii si sa incurajeze si alti colegi in folosirea retelelor sociale. Pentru el, cea mai mare provocare o reprezinta convingerea membrilor seniori ai staff-ului WEF de utilitatea retelelor precum Twitter, Facebook, Flickr sau Youtube si sa ii determine pe acestia sa se implice personal pe aceste retele, si sa posteze in mod frecvent pe blogurile personale, sau corporate pentru a oferi o imagine umana a organizatiei, si mai multe opinii personale legate de activitatile organizatiei.
Pe langa activitatea intensa in cadrul World Economic Forum,Matthias Luefkens a dezvoltat ghidurile turistice In Your Pocket, o resursa utila cand vine vorba de calatorii, acestea oferind informatii turistice despre marile orase ale lumii, acoperind peste 50 de orase, din St Petersburg pana la Sofia, de la Belfast, la Bucuresti.
Prezentarile video pentru In Your Pocket Bucuresti au fost realizate de Matthias si echipa sa cu ocazia World Blogging Forum 2009, iar in prezent, echipa se concentreaza pe realizarea unor noi ghiduri pentru alte mari orase din tara. So, stay tuned !
In Your Pocket a lansat recent si variante pentru Iphone ale ghidurilor(http://krz.ch/iyphone), asa ca cei care calatoresc si au un Iphone pot descoperi usor punctele de interes din orasele pe care le viziteaza.
Guest post: Mihaela Draghici
