Mercedes-Benz România susţine festivalul Noaptea Devoratorilor de Publicitate, în calitate de Maşină Oficială

Mercedes-Benz Romania sustine Noaptea Devoratorilor de Publicitate 2013 (1)Mercedes-Benz România susţine noua ediţie Noaptea Devoratorilor de Publicitate, festivalul ajuns la al optsprezecelea an de organizare pe plan local.

Mercedes-Benz Clasa A, reprezentantul noii generaţii de maşini compacte, va fi alături de pasionaţii de publicitate pe 15 şi 16 noiembrie, în calitate de Maşină Oficială.

Începând cu ora 20:30, Cinema Patria va găzdui Noaptea Devoratorilor de Publicitate. Timp de opt ore, peste 300 de spoturi vor fi aduse în atenţia oamenilor de publicitate, deopotrivă aspiranţi sau experimentaţi. Mercedes-Benz România va pune la dispoziţia invitaţilor autoturisme Clasa A, reprezentând „pulsul unei noi generaţii”.

Mihai Bobonete de la Cafe Deko şi DJ&Producer Mongol vor deschide evenimentul, completat ulterior de activări speciale si multe surprize pregătite pentru publicul prezent. În plus, Mercedes-Benz România a pregătit o aplicaţie specială de Augmented Reality, cu care îi va surprinde pe invitaţi.
„Dincolo de tradiţia sa de peste 125 de ani, Mercedes-Benz îşi doreşte să fie un brand creativ şi non-conformist, care se redefineşte an de an. Pe plan local, de câte ori avem ocazia, ne asociem cu manifestări care ies din tiparele obişnuite, pentru a sublinia caracterul inovator şi inspiraţional al acestei mărci”, a declarat Gabriel Crăciun, Corporate PR/Communications Mercedes-Benz România.

Mai mult, înainte de începerea acestei ediţii, Mercedes-Benz România a lansat pe pagina oficială de Facebook un concurs, oferind invitaţii duble la eveniment. Printr-o aplicaţie dedicată, fanii pot vota cel mai apreciat spot Mercedes-Benz, dintr-o selecţie a celor mai creative reclame realizate la nivel internaţional în 2013.

Noaptea Devoratorilor de Publicitate, un eveniment mondial
Noaptea Devoratorilor de Publicitate este evenimentul creat în Franţa, în 1981, de Jean Marie Boursicot. În numai trei ani, acesta a devenit un fenomen european, urmând ca până în 1994 să cucerească şi Canada, SUA, Australia, Asia şi Orientul Mijlociu. În România, evenimentul a fost organizat prima dată în 1995, la Bucureşti, sub coordonarea lui Dan Chişu. În câţiva ani, turneul Noaptea Devoratorilor de Publicitate a ajuns în toate oraşele mari din ţară şi pe litoral.

Mai multe informaţii despre Mercedes-Benz sunt accesibile online la: www.media.mercedes-benz.ro şi www.mercedes-benz.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *