Ministrul Finanțelor Publice s-a întâlnit cu o delegație a Multilateral Investment Guarantee Agency (MIGA)

imgresizeÎntâlnirea a avut loc în vederea analizării oportunității accesării și utilizării de către România a unui instrument de asigurare a riscului de credit de tip NHFO (Non-honoring financial obligations), asigurare care acoperă riscul de neplată a obligațiilor financiare la nivelul întreprinderilor de stat. Acest tip de sprijin din partea MIGA ar avea ca efect reducerea semnificativă a costului de finanțare cât și extinderea maturităților împrumuturilor necesare investițiilor.

În cadrul întrevederii, ministrul finanțelor publice a apreciat colaborarea excelentă dintre România și Banca Mondială și a reafirmat intenția de a menține și diversifica parteneriatul activ cu instituția financiară internațională.

Ministrul a evidențiat disponibilitatea Guvernului și companiilor de stat de a continua procesul de reformă structurală în domeniul energiei, îndeobște eforturile de rentabilizare și eficientizare. De asemenea, a arătat că Guvernul continuă restructurarea companiilor de stat, pentru a le face profitabile pe termen lung.

Un început semnificativ va fi implicarea MIGA în susținerea programelor investiționale ale Transgaz și Transelectrica întrucât acestea se potrivesc foarte bine cu profilul de companii de stat pe care MIGA dorește să le susțină prin instrumentul de tip NHFO:

— Companiile sunt strategice și joacă un rol crucial în transportul gazelor naturale și a energiei electrice în România, Guvernul anagajându-se să păstreze controlul acestor companii pe termen lung.
— Necesitățile investiționale ale celor două companii sunt importante și cruciale în strategia energetică a României;
— Ambele companii au o guvernanță corporatistă bună, cu management privat și profesional recunoscut și de către experții Băncii Mondiale, cu o abordare de dezvoltare a companiilor pe termen mediul și lung;
— Ambele companii sunt performante din punct de vedere economic și financiar, potențialul pe termen mediu și lung fiind mare;
— Ambele companii sunt listate și tranzacționate pe piața bursieră românească;
— Ambele companii sunt extrem de bine cunoscute de către specialiștii pe sector energetic ai Băncii Mondiale, etapele de due diligence necesare într-o tranzacție care ar implica MIGA fiind ușor de parcurs;

MIGA are ca obiectiv promovarea investițiilor străine prin utilizarea instrumentelor de asigurare a riscului politic precum și a reducerii riscului de credit pentru împrumuturi acordate de către instituții financiare și instituții străine de capital. MIGA a promovat două instrumente de asigurare a riscului de credit NHSFO (Non-honoring sovereign financial obligations) asigurare care acoperă riscul de neplată a obligațiilor financiare la nivel suveran și NHFO (Non-honoring financial obligations) asigurare care acoperă riscul de neplata a obligațiilor financiare la nivelul întreprinderilor de stat. Ambele instrumente au ca obiectiv reducerea costurilor de finanțare și extinderea maturităților la nivelul entităților publice beneficiare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *