Modul de ofertare online pentru politele RCA

KL Software a anuntat pentru luna august lansarea modulului de ofertare online (in timp real) pentru polite RCA, asa cum se arata intr-un comunicat de presa. Sistemul poate fi folosit interfatat cu aplicatia de gestiune a activitatii de brokeraj 24Broker.ro sau interfata cu site-uri web.

24Broker.ro este o aplicatie destinata brokerilor de asigurare care vine in ajutorul lor pentru a putea gestiona mai usor informatiile privind partenerii, politele de asigurari, agentii si activitatile lor, astfel informatiile fiind mai usor de urmarit si de interpretat la nivel de management, totul intr-o maniera centralizata.

O noutate in domeniu oferita brokerilor de asigurari este interfatarea solutiei informatice 24Broker.ro cu sistemele de emitere online a politelor RCA ale asiguratorilor din Romania. Asadar, emiterea online a politelor se face din aplicatia 24Broker direct in sistemele asiguratorilor, marele avantaj fiind ca se lucreaza centralizat, dintr-o singura aplicatie. Astfel polita completata se salveaza sincron in ambele aplicatii : la broker si la asigurator, iar PDF-ul pentru print se transfera automat de la asigurator in sistemul informatic al Brokerului, polita fiind apoi disponibila pentru tiparire in orice moment.

In completarea acestor caracteristici vine si modulul de ofertare online (in timp real) care permite atat asiguratorului cat si asiguratului sa obtina in cateva secunde cotatiile pentru polita RCA de la cei mai multi asiguratori . Astfel clientul poate alege cea mai buna oferta (din punct de vedere al pretului) in numai cateva secunde. Sistemul interogheaza online bazele de date ale asiguratorilor si furnizeaza cotatia in concordanta cu antecedentele si caracteristicile asigurtului.

Aplicatia se livreaza la cheie , deci permite adaptarea si dezvoltarea de noi functionalitati conform solicitarilor clientilor.

KL Software este o firma clujeana specializata in servicii IT a carei activitate este structurata pe doua directii : dezvoltarea de produse si servicii proprii, 24 Broker, Medxline, E-project, E-fact, determinata de experienta dobandita in implementarea de software pentru domeniile: financiar, medical, telecomunicatii, media, imobiliare, asigurari, iar cea de-a doua directie este de servicii de outsourcing IT.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *