Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avizat reducerea capitalului social subscris al Fondului Proprietatea cu 240,3 milioane de lei, de la 13,778 miliarde lei la 13,538 miliarde lei, în urma anulării unui număr de 240.304.801 acțiuni proprii achiziționate de Fond în cadrul primului program de răscumpărare din 2011.
Potrivit datelor transmise Bursei de Valori București de administratorul fondului, Franklin Templeton Investment Management, reducerea capitalului social este efectivă începând cu 24 februarie 2014, data de la care Avizul ASF nr. 1/21 februarie 2014 este efectiv. În acest sens, începând de luni, noua valoare a capitalului social subscris al Fondului este de 13,538 miliarde lei, iar valoarea capitalului social vărsat este de 13,172 miliarde lei.
În ceea ce privește al treilea program de răscumpărare, administratorul fondului informează acționarii și investitorii că acesta va fi inițiat după publicarea Hotărârii AGEA nr.15/22.11.2013 în Monitorul Oficial al României, procesul fiind în prezent în derulare.
Fondul Proprietatea a încheiat anul 2013 cu un profit de 682,2 milioane lei, cu 115,2 milioane lei mai mult decât profitul net de 567 milioane lei înregistrat în 2012, potrivit unui comunicat al Franklin Templeton Investment Management publicat pe BVB în 13 februarie 2014.
sursa:agerpres