Europa nu va lasa statele mai slabe din zona euro sa se prabuseasca sub povara datoriilor, a declarat presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, intr-un interviu acordat cotidianului german Welt am Sonntag. Trichet a exclus posibilitatea ca Grecia, Spania sau Portugalia sa nu-si poata plati datoriile. „Nu vom permite sa se intample asa ceva. Nu am creat Tratatul de la Maastricht pentru a ne intoarce inapoi”, a spus el.
Presedintele BCE a aparat din nou decizia bancii de a achizitiona obligatiuni emise de guvernele zonei euro, astfel incat sa calmeze pietele financiare si sa scada costurile de imprumut ale Greciei si altor state cu datorii foarte mari. „Situatia a fost dramatica. Europa se afla in epicentrul crizei la momentul respectiv”, a afirmat oficialul. Decizia a creat controverse la nivelul conducerii BCE, Trichet aflandu-se in opozitie cu seful Bundesbank, Axel Weber. Acesta a criticat deschis masura, sustinand ca aduce riscuri majore de stabilitate.
Foto: eufinantare.info