PayU lanseaza o campanie de incurajare a platilor online cu carduri Visa

PayU desfasoara in perioada 1 – 31 august 2012 campania “Dezgheata premiile”, prin care ofera posesorilor de carduri Visa care platesc online pe site-urile partenere oportunitatea de a castiga premii in valoare de peste 25.000 euro.

Cumparatorii care aleg sa plateasca online cu un card Visa in perioada campaniei, in magazinele partenere, vor fi inscrisi automat in cursa pentru unul dintre premiile puse in joc: 5 notebook-uri, 5 iPad-uri, 5 camere foto subacvatice sau marele premiu, un Fiat 500. Astfel, Visa Europe si PayU isi propun sa promoveze catre posesorii de carduri beneficiile platii online: siguranta, rapiditate, simplitate si confort.

Conform statisticilor PayU, campaniile de promovare a platilor online dedicate cumparatorilor pot genera cresteri de volume pentru magazinele online partenere de pana la 100% si, mai ales, pot aduce clienti noi ce vor reveni ulterior pentru alte cumparaturi. In ultimii 4 ani, numarul clientilor unici care au folosit sistemul PayU pentru a efectua plati online a crescut, in medie, cu 56% de la an la an.

„Platile pe internet se dezvolta tot mai mult, pe masura ce consumatorii si retailerii inteleg pe deplin avantajele acestei metode de plata, cum ar fi flexibilitatea, siguranta si eficienta. Astfel, ne propunem sa lucram indeaproape cu comerciantii pentru a oferi detinatorilor de carduri Visa preturi mai avantajoase si premii la plata cu cardul pe internet. Totodata, vom continua sa promovam siguranta sporita a platilor online prin inrolarea cardurilor de catre detinatori in platforma Verified by Visa”, declara Catalin Cretu, General Manager Romania, Visa Europe.

Premiile campaniei “Dezgheata premiile” vor fi acordate prin tragere la sorti posesorilor de card care in perioada 1 – 31 august vor efectua plati online cu un card Visa in magazinele online Cosmote, Paravion Tour, PC Garage, FunDeal, MyTicket, Autovit, StarShinerS, Activare.ro si Asigura.ro.

Regulamentul promotiei este disponibil pe site-ul www.payu.ro .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *