Dezvoltarea retelei de camine pentru persoanele varstnice este un program finantat din bugetul de stat, ce a fost initiat de Ministerul Sanatatii si de Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. Acesta vizeaza dezvoltarea unei retelei de camine pentru persoane varstnice si se adreseaza in primul rand, autoritatilor administratiei publice judetene si locale care se decid pana la data de 31 martie 2011 sa intre in program.
Prin acest program se doreste infiintarea de camine pentru persoane varstnice, prin transformarea a 67 de spitale pe care administratiile le au in subordine si care sunt mentionate in Hotararea adoptata de Guvern. Potrivit ministrului Sanatatii, pot accesa acest program si alte autoritati locale care au in subordine spitale ce nu au fost mentionate explicit in actul normativ.
Programul se va derula pe o perioada de aproximativ 3 ani, incepand cu prima zi a lunii aprilie 2011 si pana in data de 31 decembrie 2013 si are ca scop asigurarea unei ingrijiri de lunga durata si de calitate pentru persoanele varstnice care si-au pierdut autonomia functionala si nu-si mai pot continua viata in conditii de siguranta la propriul domiciliu.
Caminele nou infiintate in acest program, vor fi finantate de la bugetul de sta timp de 33 de luni, prin Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale. Bugetul total este de 200 milioane de lei, iar pentru anul acesta va fi alocata suma de 55 milioane de lei. Se estimeaza ca, prin acest program se va putea asigura ingrijirea si asistarea unui numar cuprins intre 1500-4200 persoane varstnice, in functie de cate din unitati sanitare propuse de catre noi vor fi reorganizate.
Conform datelor Ministerului Muncii, in prezent, in Romania exista un numar insuficient de camine pentru persoane varstnice, raportat la cel al persoanelor varstnice care au nevoie de servicii sociale. Astfel, la sfarsitul anului trecut erau inregistrate 130 camine, din care 77 camine publice cu capacitate totala de 5 304 locuri si 53 camine ale asociatiilor si fundatiilor cu o capacitate de 1850 locuri. In acelasi timp, numarul solicitarilor pe listele de asteptare era de 4180 de persoane.

