Raportul despre piata spatiilor de birouri

139226_articolStocul modern de spaţii de birouri a crescut în 2012 cu 100.000 mp, ajungând la finalul anului trecut la 2,2 milioane mp, potrivit Raportului CBRE despre piaţa spaţiilor de birouri din Bucureşti în T4 2012. Nivelul livrărilor a fost mai mic cu 25% în comparaţie cu 2011 şi cu 64% mai redus faţă de cel înregistrat în 2010. Anul trecut au fost tranzacţionaţi 226.000 mp de spaţii de birouri, cu aproape 15% mai puţin faţă de anul precedent.

Din cei 226.000 mp tranzacţionaţi anul trecut, în T4 2012 activitatea de tranzacţionare a fost de aproximativ 68.000 mp. Cererea reprezintă 70% (158.000 mp) din totalul nivelului tranzacţionat, în timp ce renegocierile şi reînnoirile de contract reprezintă 30%. De altfel, pre-închirierile şi renegocierile de contract au fost cele mai mari tranzacţii înregistrate în 2012. Majoritatea spaţiilor de birouri au fost tranzacţionate în zona Pipera (27%), urmată de Nordul Capitalei (23%) şi de zona de Vest (20%). În T4 2012, cea mai mare tranzacţie a fost cea de renegociere şi extindere a companiei Orange în clădirea Europe House.

În ultimul trimestru al anului trecut au fost livrate două clădiri de birouri, care au adăugat numărului total de spaţii livrate aproximativ 19.000 mp. AFI Group a finalizat prima fază a proiectului AFI Business Park, iar Unicredit şi-a mutat operaţiunile într-o clădire „build to suit” cu o suprafaţă închiriabilă de 15.000 mp. Alte clădiri livrate oficial în 2012 au fost Bucharest Tower Center, Aviatorilor Plaza, Monolit Square, Magheru One sau ART Business Center 6. În 2013 se estimează că stocul de birouri va creşte cu 135.000 mp şi va ajunge la finalul T4 să însumeze 2,35 milioane mp, înregistrând o majorare de 25%. Cele mai mari proiecte ce urmează a fi livrate în 2013 sunt Sky Tower, dezvoltat de Raiffeisen Property Holding International, şi Floreasca Park al companiei Portland. Analizând performanţa zonelor de birouri în ceea ce priveşte activitatea de dezvoltare a spaţiilor de birouri, zona Barbu – Văcărescu Floreasca continuă să fie cea mai dinamică.

Rata de neocupare a spaţiilor de birouri din Bucureşti s-a situat în jurul valorii de 15,5%, iar la sfârşitul anului trecut erau aproximativ 340.000 mp de spaţii vacante clasa A şi B. Dacă zona de Vest are în prezent una din cele mai mici rate de neocupare, de 6%, Pipera este în continuare caracterizată de o rată de neocupare peste media generală, situată în jurul valorii de 27%. Această valoare este consecinţa ratei de neocupare de 48% a zonei Pipera Nord care este ponderată de cea de 14% din Pipera Sud (Dimitrie Pompei). Rata de neocupare în CBD a fost de 8% la începutul anului trecut, ajungând în T3 să atingă valoarea de 14%. Începând cu T4 aceasta a început să descrească stabilizându-se în jurul valorii de 12%. La baza acestei fluctuaţii a stat livrarea a 28.000 mp în zonă.

Chiriile prime s-au situat la sfârşitul T4 2012 între 18 – 18,5 euro/mp/lună în CBD, înregistrând o scădere slabă faţă de T3. În Bucureşti, chiriile pentru spaţiile de clasa A încep de la 16 euro/mp/lună în zonele centrale şi de la 11 euro/mp/lună în zonele periferice. Chiriile nete sunt mai reduse cu 10 – 20%, depinzând de durata contractuală şi de suprafaţa închiriată. În S1 2013 chiria prime se va stabiliza în jurul valorii de 18 euro/mp/lună şi se estimează că va rămâne la această valoare şi în a doua jumătate a anului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *