Reprezentantii bancilor au organizat o prima conferinta pentru a promova medierea in cadrul bancar

In 29 iunie 2010 a fost organizata la Bucuresti o prima conferinta de promovare a medierii, organizata de Institutul Bancar Roman (IBR) si Asociatia Romana a Bancilor (ARB), intitulata 2010 – Aplicarea medierii in relatia cu sistemul bancar, eveniment anuntat intr-un comunicat al Uniunii Mediatorilor Bancari

Discutiile din cadrul conferintei au constituit un prilej deosebit pentru a aduce clarificari conceptuale si/sau a identifica nevoia de dialog pe diferite teme de interes, atat pentru organizatori, cat si pentru mediatorii prezenti in sala, membrii ai Uniunii Mediatorilor Bancari sau nu.

Conferinta a fost deschisa de dl. Petru Rares, Presedinte executiv – Director general al IBR, care a prezentat contextul in care se desfasoara conferinta, respectiv criza economica globala, cresterea numarului de reclamatii din partea clientilor institutiilor de credit bancare si necesitatea clarificarii rolului medierii in acest domeniu in vederea aplicarii OUG 50/2010 privind contractele de credit de consum, recent adoptata de guvern, in aplicarea Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului care trebuia realizata pana la data de 11 iunie 2010.

Dna Gabriela Tudor, Director general adjunct al IBR, care a fost si moderatorul primului palier al conferintei, a subliniat necesitatea clarificarilor prin dialog constructiv si necesitatea adaptarii standardului ocupational al mediatorului, vechi de 10 ani, la cerintele actuale europene, axate in special pe competente, nu pe cunostinte, iar evaluarea mediatorului trebuie facuta dupa alte standarde de certificare a competentelor, in centre de evaluare acreditate.

Dl. Ianfred Silberstein, director al Directiei Juridice din BNR si presedinte al ACJSFB, a salutat organizarea evenimentului si intelegerea rolului medierii din partea BNR, punand totodata accentul pe necesitatea dialogului, bunei credinte, increderii si profesionalismului in relatia banci-mediatori.

Reprezentantul Uniunii Mediatorilor Bancari la conferinta, dl.Vicepresedinte Asofronie Constantin, a informat participantii despre demersurile si discutiile purtate pana in prezent cu ARB, CM, BNR, IBR, MJLC si ANPC pe tema mediatorului bancar.

Tot cu acest prilej, Institutul Bancar Roman prin reprezentantii sai, a anuntat disponibilitatea de a organiza cursuri de scurta durata (2 – 3 zile) de introducere in specificul financiar – bancar (termeni generali uzitati de sistem, mod de organizare si operare generala a bancilor, cadru legal, etc.).

Cursurile sunt deschise oricarei persoane interesate, mediator autorizat si sunt autorizate CNFPA ca si cursuri de specializare a mediatorilor, conform OG 129/2000.

Ca un prim pas in acest sens, in perioada 01 – 03. 07.2010, mediatorii autorizati, membrii ai Uniunii mediatorilor Bancari si alti mediatori, incep pregatirile de specializare, pe aplicarea medierii in domeniul bancar, organizate de IBR, in sistem rezidential.

Conferinta s-a bucurat de prezenta a peste 120 de persoane, atat din mediul financiar – bancar, cat si mediatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *