Edmund Klich, reprezentantul Poloniei in comisia de ancheta asupra accidentului aviatic de la Smolensk a declarat ca pilotii au ignorat avertismentele indicatorilor de la bord, si anume «terrain ahead» (care avertizeaza cu privire la proximitatea solului) si «pull up» (urca), in momentul in care au incercat sa aterizeze. La momentul prabusirii avionului, in care se aflau fostul presedinte Lech Kaczynski si alti 95 de inalti oficiali de la Varsovia, seful fortelor aeriene poloneze, generalul Andrzej Blasik, se afla in cabina pilotilor. Klich a sugerat ca acest element ar fi putut reprezenta un factor de presiune asupra echipajului. Cu aproximativ o luna in urma, Kich declarase ca Ministerul polonez al Apararii nu asigura fonduri si translatori pentru reprezentantii Varsoviei in comisia mixta, ruso-poloneza, care investigheaza cauzele accidentului.
Foto: rp.pl
Vezi si: Polonia: campanie electorala si ideologia cetatii asediate
Rusia a cerut lista apelurilor telefonice de la bordul avionului prezidential polonez

