Teste pentru racheta Bulava, viitoarea baza a fortelor nucleare navale ale Rusiei


În această dimineaţă, de pe crucişătorul „Dmitri Donskoi” a fost lansată cu succes noua rachetă cu destinaţie strategică Bulava, relateaza Vocea Rusiei.

Proiectilul a atins ţinta aflată pe poligonul Kura din Kamceatka. Astfel, s-au desfăşurat deja 14 teste ale Bulavei din care 7 au fost reuşite. În perspectivă, această rachetă trebuie să devină baza forţelor nucleare navale ale Rusiei.

Potrivit Eurasia Risk Watch, noul program nuclear strategic rus este dezvoltat  la dorinta expresa a fostului presedinte Rus, Vladimir Putin. Putin a declarat ca fortele armate ar trebui sa achizitioneze 70 de rachete nucleare strategice in intervalul 2009-2011.

De asemenea, guvernul are in plan sa aloce 4 trilioane de ruble ($141.5 miliarde de dolari) pentru modernizarea armatei Ruse.

A doua etapă a testărilor celei mai noi rachete balistice intercontinentale lansate de pe submarin, va începe la sfârşitul lui mai începutul lui iunie 2011. După cum a menţionat comisia de stat, a doua lansare reuşită la rând a rachetei Bulava confirmă ipoteza că motivul eşecurilor anterioare ar fi putut fi tehnologia de asamblare. Jumătate din teste sunt reuşite, al 15-lea este programat pentru luna decembrie.

Potrivit Vocea Rusiei, in cazul finalizării reuşite a testărilor, Bulava va intra în dotarea Forţelor Navale Ruseşti până în anii 2040.

Franţa va construi nave Mistral în funcţie de cerinţele Rusiei

Tot in cadrul strategiei de modernizare a armatei ruse, În cazul încheierii contractului cu Federaţia Rusă, Franţa va construi pentru ea nave de desant Mistral în funcţie de cerinţele Forţelor Navale Ruseşti, a declarat pentru ziarişti Jacques Hardelay, şeful companiei STX. STX este principalul candidat la tenderul internaţional organizat de Rusia, care urmează să se desfăşoare în noiembrie.

Dacă Franţa îl va câştiga, atunci Rusia va cumpăra 4 nave cu condiţia ca două dintre ele să se construiască pe şantierele franceze, iar două pe cele ruseşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *