Volumul operaţiunilor de factoring derulate de UniCredit Ţiriac Bank, în 2012, s-a ridicat la 796,5 milioane euro, stabil faţă de nivelul înregistrat în 2011, au anunţat, luni, reprezentanţi ai băncii.
Industriile care au contribuit cel mai puternic la volumul de factoring realizat sunt construcţiile (28%), segmentul auto&echipamente (19%), metale & chimicale (14%) şi agricultură & industrie alimentară (13%). Structura reflectă specificul pieţei din România, construcţiile fiind cel mai puternic reprezentate în cadrul tranzacţiilor de pe piaţa internă, în timp ce segmentele auto&echipamente şi metale & chimicale sunt reprezentative pentru tranzacţiile de export, respectiv import.
Ponderea cea mai mare în rulajul înregistrat la nivelul lui 2012 au avut-o operaţiunile din factoring intern (83.2% din totalul creanţelor gestionate). În paralel cu disiparea riscului, banca s-a concentrat însă şi pe susţinerea exporturilor şi importurilor, efort subliniat de faptul că rulajul din factoringul de export a crescut cu 163% faţă de 2011, iar rulajul din tranzacţiile de factoring de import a crescut cu 90% faţă de 2011, dar şi de dobândirea statutului de membru cu drepturi depline al Factors Chain International, precizează reprezentanţii UniCredit Ţiriac Bank.
„Zona de factoring a reprezentat un segment strategic pentru banca noastră începând din 2007, volumul creanţelor gestionate crescând de zece ori în perioada 2008-2012, în condiţiile în care am dorit să răspundem nevoii clienţilor noştri pentru acest produs, nevoie care, în contextul economic dificil, s-a amplificat constant. Menţinerea volumului de creanţe cesionat către compania noastră în 2012 comparativ cu anul anterior a avut la bază o politică de risc prudentă, în sensul în care eforturile noastre s-au concentrat în direcţia disipării riscului. Astfel, numărul de aderenţi (companii care au cesionat către noi creanţe) a crescut în 2012 la 421, faţă de 2011, când s-a situat la un nivel de 251”, arată Alecsandra Valasuteanu, head of Factoring UniCredit Ţiriac Bank, într-un comunicat remis AGERPRES.
UniCredit Ţiriac Bank oferă un pachet complet de produse de factoring: factoring intern şi de export cu şi fără regres, factoring de import, servicii de colectare independente, reverse factoring şi maturity factoring Factoring-ul la scadenţă se adresează debitorilor mari corporaţii; astfel, aceştia pot beneficia de termene de plată extinse fără a modifica structura relaţiei comerciale cu furnizorii, în baza unui acord cu Factorul.
Pachetele de factoring sunt accesate de companii mici şi mijlocii şi de multinaţionale care vând sau cumpără produse sau servicii cu plată la termen. Companiile cu cifră de afaceri între 5 şi 50 milioane euro au contribuit cu 52% din totalul volumului de factoring derulat de UniCredit Ţiriac Bank în 2012.
Sursa articol AGERPRES
