Premierul Victor Ponta a declarat luni, la finalul unei vizite de lucru la Agritim Fetești, societate agricolă ce cultivă cereale și plante tehnice pe circa 3.600 de hectare, că pariul cu agricultura începe să fie câștigat.
„Pot să spun și sper să nu exagerez că după 25 de ani în sfârșit începem să câștigăm pariul cu agricultura. Și în sfârșit nu mai avem prea multe hectare nelucrate, oamenii primesc banii la timp, subvențiile și toate celelalte drepturi pe care le obțin. Începem să avem o agricultură performantă și faptul că după 20 și ceva de ani România a importat mai puține alimente decât a exportat e un semn foarte bun și anul acesta va fi în același sens. Și cel mai important lucru este faptul că cei care muncesc și trăiesc din agricultură, din zootehnie, încep să nu mai muncească degeaba sau să aducă bani de acasă”, a afirmat premierul.
Șeful Guvernului și ministrul Agriculturii, vicepremierul Daniel Constantin, au vizitat mai multe culturi agricole, toate beneficiind de sisteme de irigații, silozul construit de administratorii societății cu fonduri europene, stația proprie de producere a electricității prin montarea de panouri fotovoltaice, dar au și discutat cu agricultorii despre problemele acestora.
„Încă o dată mă alătur apelului domnului ministru Constantin către toți agricultorii din România de a investi în irigații. Am aflat aici de la domnul Nica că cei care folosesc irigații au producții mai mult decât duble față de cei care nu le folosesc. (…) Este problema legată de creditele pe care le primesc agricultorii și de dobânzile foarte mari, de modul în care subvenționăm, în special exploatațiile medii. (…) Aici sunt 700 de oameni care dacă și-ar lucra fiecare bucățica lui, vă dați seama că numai producție serioasă nu ar avea. (…) Sunt probleme pe care încercăm să le îndreptăm”, a spus Ponta.
sursa: agerpres
