Europarlamentarul social democrat, Viorica Dăncilă, a interpelat Comisia Europeană cu privire la măsurile avute în vedere pentru o cooperare mai strânsă cu statele membre pentru îmbunătățirea accesului la meseriile reglementate pentru cetățenii UE, în alte state membre.
Întrebarea vine ca urmare a numărul meseriilor reglementate în statele membre și care diferă de la o țară la alta existând situații în care, pentru o recunoaștere în totalitate a profesiei, solicitantul este nevoit să dea un examen pentru evaluarea aptitudinilor și echivalarea studiilor făcute în alt stat UE sau trebuie să-și continue studiile și să dea examene de diferență.
‘În alte state, anumite profesii sunt reglementate de o asociație sau organizație și utilizarea titlului profesional respectiv nu se poate face decât în momentul în care solicitantul respectiv devine membru. Pe de altă parte, în multe state membre există, în prezent, numeroase solicitări de personal pentru asemenea meserii, care nu sunt onorate din cauza lipsei de candidați, o explicație fiind tocmai dificultatea acceptării solicitanților în meserii de acest gen’, a declarat Viorica Dăncilă.
Versiunea revizuită a Directivei privind recunoașterea calificărilor profesionale, adoptată de Parlamentul European la 9 octombrie 2013 și de Consiliu, la 15 noiembrie 2013, prevede ca statele membre să se implice într-un exercițiu de evaluare a transparenței și de evaluare reciprocă a profesiilor reglementate, se arată în răspunsul primit de europarlamentarul PSD. Articolul 59 din noua directivă impune statelor membre să notifice Comisiei toate profesiile pe care le reglementează și să monitorizeze reglementările în vigoare pentru a stabili dacă acestea sunt compatibile cu principiul nediscriminării în funcție de naționalitate sau de locul de reședință, dacă regulamentul este justificat printr-un motiv imperativ de interes general și dacă restricțiile sunt proporționale și adecvate pentru a garanta îndeplinirea obiectivelor pe care le urmăresc.
În vederea pregătirii pentru efectuarea acestui exercițiu, Comisia a publicat, la 2 octombrie 2013, o comunicare în cadrul căreia este conturat programul de lucru al acestui exercițiu de evaluare a transparenței și de evaluare reciprocă. Exercițiul de evaluare reciprocă a demarat și este preconizat să se încheie în martie 2016.
