YouthBank lanseaza a cincea runda de finantare

YouthBank este un program de finantare care se adreseaza tinerilor liceeni din Cluj-Napoca. In cadrul acestui program tinerii sunt incurajati sa initieze proiecte prin care sa aduca beneficii comunitatii si in acelasi timp sa isi dezvolte abilitati personale de management financiar, leadership si comunicare.

Runda a cincea de finantare a acestui program se va desfasura in perioada februarie-martie 2011, iar fondul disponibil este de 30.000 lei si va fi alocat in urma unui concurs de proiecte. Suma minima care poate fi acordata unui proiect este de 2.000 lei, iar cea maxima de 3.000 lei.

Proiectele propuse trebuie sa se desfasoare pe aria geografica a judetului Cluj si pot acoperi orice domeniu, de la activitati sportive, arta, ecologie, la sanatate, cu conditia ca activitatile derulate sa aduca un beneficiu comunitatii, sa permita obtinerea unor rezultate clare, vizibile, sa ofere conditii sigure de petrecere a timpului liber pentru tineri, sa fie antrenante si placute.

Perioada de implementare a proiectelor va fi de maxim 2 luni. Data preconizata de incepere a proiectelor este 28 martie 2011. Proiectele propuse trebuie sa fie realiste privind perioada in care urmeaza sa fie realizate (28 martie – 1 iunie 2011).

Criterii de eligibilitate:
– tinerii trebuie sa faca parte dintr-o echipa de minim 3 persoane, care va fi responsabila de conceperea ideii de proiect si implementarea acestuia.
– proiectele propuse trebuie sa se desfasoare pe aria geografica a judetului Cluj.
– echipa aplicanta trebuie sa beneficieze de o organizatie gazda.
–  aplicatia trebuie trimisa inainte de termenul limita (4 martie 2011).
– informatiile trimise trebuie sa fie clar formulate

Calendarul concursului de finantare:
Primirea aplicatiilor: 14 februarie – 4 martie 2011
Preselectia aplicatiilor: 5 martie – 6 martie 2011
Interviuri: 14 martie – 17 martie 2011
Selectia aplicatiilor: 18 martie – 20 martie 2011
Anuntarea proiectelor selectate: 21 martie 2011
Sesiune de consultanta/discutare a rezultatelor 22 martie 2011
Contractare: 22 martie – 25 martie 2011

Training pentru echipele selectate (project management/comunicare/financiar/raportare): 25 martie -26 martie 2011
Detalii suplimentare privind concursul de proiecte si programul YouthBank pot fi obtinute de la coordonatorul programului: Ioana Stupariu sau de pe site-ul oficial al programului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *