Online Business School – 36.000 cursuri absolvite de peste 6.800 manageri din IMM-uri prin Romtelecom, Bluepoint, OTEAcademy,

infografic Online Business SchoolProgramul Online Business School, finanţat cu fonduri europene, prin intermediul căruia a fost dezvoltată platforma gratuită de e-Learning www.bizschool.ro, ajunge la final, cu peste 6.800 de manageri din IMM-uri din toată ţara care au absolvit cel puţin unul din cele peste 100 de cursuri disponibile.

Potrivit unui studiu realizat la începutul proiectului, peste 70% din IMM-uri nu au oferit traininguri pentru angajaţii lor, între 2010 – 2011, în principal datorită costurilor aferente ridicate. În acest context, lansarea Online Business School a oferit o oportunitate, atât pentru angajatori, cât şi pentru angajaţi, generând costuri zero pentru companii şi crescând totodată nivelul de competențe al managerilor care au urmat cursurile disponibile în cadrul platformei.

Depăşind cu aproape 10% ţinta estimată de studenţi care au absolvit în total 36.000 de cursuri, proiectul se încheie pe 30 noiembrie 2013. Platforma de e-Learning – www.bizschool.ro – oferă o gamă largă de instrumente educaţionale, cum ar fi cursuri online, simulări, clipuri video și webinarii, fiind completată cu interacţiuni offline, cum ar fi cursuri în clasă, precum și două schimburi de experiență în Grecia pentru studenţii cu cele mai bune performanțe.

Cele mai populare instrumente de e-learning au fost simulările, cu peste 6.000 de persoane care au absolvit-o pe cea de vânzări. În ceea ce priveşte cele mai populare cursuri online, cel mai mare număr de absolvenți – aproximativ 1.200 – a fost raportat pentru „Promovarea într-o poziţie de conducere”, urmat de cele de „Negociere” şi „Gestionarea timpului”. Webinariile cu cea mai mare prezenţă au fost cele de „Antreprenoriat şi start-up”, „Promovare online pentru o afacere”, precum și „Social Media”. Pe platforma www.bizschool.ro a devenit disponibilă recent și BizMarket, o platformă de colaborare online care permite schimbul de informații și expertiză între companii.

Cel mai mare număr de absolvenți de la Online Business School este din București și Ilfov – 33% din numărul total – urmat de cel din regiunea de N-E (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui) – 16%, respectiv zona de N-V (Bihor, Bistrița Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj, Satu Mare) – 11%.

Cei mai mulţi dintre managerii care au absolvit reprezintă companiile care fac parte din sectorul Comerț & Servicii, urmate îndeaproape de cele din Industrie și Telecom. Cel mai mare număr de absolvenți de la o singură companie a fost de 20. Mai multe informații cu privire la rezultatele proiectului Online Business School sunt disponibile aici.

Lansat în mai 2011, Online Business School a beneficiat de fonduri europene în valoare de aproximativ 4 milioane de euro, fiind co-finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional specific pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 – „Investește în oameni!”. Participarea la Online Business School a fost disponibilă oricărui manager român de la o companie cu până la 250 de angajați din mediul urban și rural.

Prin intermediul proiectului, managerii de IMM-uri din România au beneficiat gratuit de instruire online și de mentorat, pentru a-şi dezvolta afacerile și aptitudinile profesionale. Cursurile sunt grupate în următoarele categorii: marketing, management, leadership, negociere, vânzări, comunicare, operarea pe calculator, dezvoltare personală, simulări, cursuri de limba engleză.

Platforma de e-learning www.bizschool.ro este dezvoltată și operată de Romtelecom, Bluepoint IT Solutions și OTEAcademy.

Romtelecom Business Solutions
Romtelecom Business Solutions este prima alegere pentru cele mai mari companii din România şi pentru zeci de mii de IMM-uri care se bazează pe companie ca fiind principalul furnizor de soluții IT și de comunicații. Mai mult, este lider de piață pe telefonie fixă, date fixe și servicii de internet de bandă largă pentru companii. Romtelecom Business Solutions este aliatul afacerilor românești și are o ofertă completă și unică pe piață, bazată pe asocierea portofoliul său de servicii, know-how-ului intern, susținând unul dintre cele mai avansate domenii IT din țară, orientarea către client si angajamentul pentru calitate.

Bluepoint IT Solutions
Bluepoint IT Solutions este un furnizor român de top, care livrează instrumente şi soluţii de învăţare prin tehnologie, cu mai mulţi ani de experienţă în dezvoltarea de conţinut digital şi livrarea de training online pentru clienţi comanii mici, mari şi multinaţionale. Bluepoint IT Solutions investeşte constant în dezvoltarea echipei e-learning şi a produselor pe care le oferă clienţilor săi astfel încât în acest moment este singura companie din România în măsură să livreze soluţii complete de e-learning, de la aplicaţii de realizarea de conţinut până la cursuri personalizate pentru clienţi.

OTEAcademy
Fondată în 2005, OTEAcademy, subsidiară a grupului de companii OTE, este o organizaţie specializată pe oferirea de cursuri de formare vocaţională menite să adauge valoare calificărilor profesionale. În ultimii 5 ani, în colaborare cu cei mai importanţi furnizori internaţionali, OTEAcademy a organizat 4000 de programe de formare în domeniile IT telecomunicaţii, management şi vânzări pentru aproximativ 45000 de persoane, în peste 20 de ţări.

Prin programele educaţionale inovative, OTEAcademy se axează pe îmbunătăţirea competenţelor personale şi profesionale ale cursanţilor prin învăţare continuă şi sistematică.

Această strategie duce la perfecţionarea cursanţilor, de cunoştinţele pe care aceştia le-au dobândit beneficiind implicit şi companiile din care fac parte.

Pentru mai multe detalii despre acest proiect, vizitaţi www.bizschool.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *