România a avut a cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul trei din 2013

romania_flagRomânia a avut a cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană în trimestrul trei din 2013, atât comparativ cu precedentele trei luni cât și cu perioada iulie-septembrie 2012, potrivit celei de-a doua estimări publicate miercuri de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).

Grație unei creșteri economice trimestriale de 1,6%, România este lider în UE, urmată de Letonia (1,2%), Marea Britanie și Ungaria (ambele cu 0,8%) și Polonia (0,6%). Potrivit Eurostat, în perioada iulie-septembrie 2013 expansiunea economiei zonei euro a încetinit la 0,1%, după un avans de 0,3% în trimestrul precedent, iar Uniunea Europeană a înregistrat o creștere economică de 0,2%, după 0,4% în trimestrul doi din 2013.

Singurele scăderi s-au înregistrat în Cipru (minus 0,8%), Cehia (minus 0,5%), Franța și Italia (ambele cu minus 0,1%). Nu au fost disponibile datele pentru Grecia.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, PIB-ul României a înregistrat o creștere de 4,1%, cea mai mare creștere atât din zona euro cât și din Uniunea Europeană, fiind urmată de Letonia (3,9%), Lituania (2,3%), Polonia (1,7%), Ungaria (1,6%) și Marea Britanie (1,5%).

sursa:agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *