Veniturile rețelei de socializare Facebook Inc au crescut cu 72% în primul trimestru din 2014, la 2,5 miliarde de dolari, depășind estimările analiștilor de 2,36 miliarde de dolari, pe fondul majorării semnificative a publicității pe platformele mobile, transmite Reuters.
Rezultatele financiare au fost anunțate miercuri seara, după închidere ședinței de tranzacționare a bursei de la New York, când acțiunile Facebook au urcat cu 3%, la 63,05 dolari.
Platformele mobile au reprezentat 59% din veniturile din publicitate ale Facebook în primul trimestru din 2014, față de un 30% în perioada similară din 2013.
sursa:agerpres