Banca Românească: Aproape 50% dintre antreprenori se autofinanțează atunci când își demarează o afacere

AfacereAproape 50% dintre antreprenori s-au autofinanțat atunci când și-au demarat afacerea, folosind banii economisiți în perioada în care au fost angajați, conform rezultatelor sondajului iVox prezentat astăzi, la Iași, în cadrul conferinței regionale ‘Afacerile, de la A la Finanțare’.

Sondajul a fost efectuat la cererea Băncii Românești și derulat în perioada 28 aprilie — 15 mai 2014. Doar 12,4% dintre firmele care au participat la sondaj au apelat la o finanțare de la bancă, iar 9% dintre respondenți au beneficiat de ajutorul unui business angel, partener sau fond de investiții, în timp ce aproape o treime dintre cei care și-au deschis o afacere au apelat la banii părinților, rudelor sau prietenilor. La studiul online au participat 419 respondenți care administrează sau dețin firme cu cifre de afaceri de până la 500.000 euro/an.

Aproape trei sferturi dintre antreprenorii români chestionați spun că taxele și impozitele reprezintă principalul obstacol pe care l-au întâmpinat până în prezent în derularea afacerii. Totodată, jumătate dintre ei au menționat că birocrația prea mare la demararea afacerii și mediul economic dificil, care oferă puține oportunități de dezvoltare, reprezintă piedici în derularea afacerii.

‘Cei mai mulți dintre români reclamă politica fiscală din România ca fiind o mare piedică în derularea afacerilor lor. Aceștia și-ar dori de la autorități un mediu fiscal prietenos și o reducere a birocrației. Finanțarea afacerilor reprezintă un punct important pe agenda antreprenorilor, iar Banca Românească vine în ajutorul lor cu produse dedicate nevoilor fiecăruia, precum credite de investiții, linii de credit sau scrisori de garanție bancară’, a declarat Bogdan Caraghiaur, managerul departamentului de Întreprinderi Mici.

Întrebați ce tip de finanțare ar avea nevoie de la o bancă, peste 40% dintre respondenți au declarat că le-ar fi necesar un credit pentru investiții, o treime au menționat o linie de credit, iar peste un sfert au indicat că și-ar dori un credit pentru cofinanțarea proiectelor europene.

Antreprenorii spun că la o finanțare bancară cel mai mult i-ar tenta o dobândă cât mai avantajoasă (70,7%), lipsa comisioanelor (66,2%) sau facilități suplimentare, precum o dobândă mai bună la depozite, produse mai sofisticate, asistență juridică (34,3%).

Peste o treime dintre participanții la studiu au acumulat deja 5 ani de experiență în business, 2 din 10 respondenți au o experiență de 3 până la 5 ani, în timp ce aproape 3 respondenți din 10 sunt doar la începuturile antreprenoriatului, cu o experiență de 1 până la 3 ani.

Cei mai mulți antreprenori români, respectiv peste 71%, au pornit în business din dorința de a îmbunătăți un serviciu sau bun de care s-au folosit într-un anumit moment în viață. Peste 20% au demarat o afacere în urma unei idei preluate de la părinți, rude sau prieteni.

Banca Românească are în ofertă produse și servicii dedicate micro-întreprinderilor și IMM-urilor. În 2014, pentru finanțarea IMM-urilor banca a alocat un buget de 50 de milioane de euro.

Banca vine în întâmpinarea nevoilor de finanțare a IMM-urilor prin produse de creditare personalizate și structuri dedicate acestei categorii de clienți. ‘Încercăm întotdeauna să găsim soluția optimă de finanțare pentru fiecare solicitant în parte, beneficiind de atuurile flexibilității și dinamismului în relația cu clienții noștri’, explică Cosmin Călin, director executiv Unitatea Corporații Banca Românească.

Banca Românească s-a remarcat la începutul acestui an, fiind printre primele instituții de credit care au semnat și au obținut pentru clienții lor garanții în cadrul Programului de garantare a creditelor pentru întreprinderi mici si mijlocii (OUG 92/2013). De asemenea, Banca a semnat un acord de parteneriat cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), prin care beneficiarii de subvenții pot obține credite pentru finanțarea capitalului de lucru.

O importanță sporită este acordată procesului de absorbție a fondurilor europene, Banca Românească oferind un pachet de produse destinate finanțării proiectelor care beneficiază de astfel de fonduri, acoperind toate etapele de la emiterea scrisorii de confort și a scrisorii de garanție bancară de restituire a avansului, la prefinanțare, cofinanțare și inclusiv asigurarea capitalului de lucru necesar operării investițiilor realizate sau finanțarea TVA.

Despre Banca Românească
Banca Românească este una dintre instituțiile financiare importante care activează pe piața din România oferind clienților săi, persoane fizice și juridice, o gamă largă de produse și servicii de calitate adaptate nevoilor fiecăruia. Cu un capital social de peste 700 milioane lei și o rețea națională de sucursale în majoritatea orașelor importante ale țării, Banca Românească are 21 ani de activitate pe piața bancară din România. În octombrie 2003, cel mai mare grup financiar din sud-estul Europei, National Bank of Greece (NBG), a cumpărat pachetul majoritar de la Banca Românească, deținând în prezent 99,279% din capitalul social al acesteia.

Banca Românească este una dintre cele mai bine capitalizate bănci de pe piața locală, cu un indice de solvabilitate de cca. 16,5%, peste media sistemului de cca. 15% și comparativ cu un minim prudențial reglementat de BNR de 8%.

În paralel, NBG este, în prezent, banca cu cele mai mari lichidități din sud-estul Europei, fiind lider de piață în Grecia din punctul de vedere al depozitelor atrase. National Bank of Greece este cel mai vechi și cel mai mare grup financiar din Grecia, fiind fondat în anul 1841 și listat la Bursa de Valori din Atena încă din anul 1880. Începând cu octombrie 1999, grupul este listat și la Bursa de Valori din New York (NYSE). National Bank of Greece are o experiență de 172 de ani, cu o puternică prezență internațională prin cele peste 1.600 de unități bancare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *