Eugen Teodorovici: MFE a avut și are ca abordare principală ‘toleranță zero’ în fața fraudelor

273392-eugen-teodoroviciMinistrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, participă astăzi, 3 iunie a.c., la seminarul dedicat măsurilor de combatere a fraudei și corupției la nivelul fondurilor structurale și de investiții europene, eveniment organizat de Comisia Europeană, alături de autoritățile române și de Transparency International, la București.

‘Încă de la înființare, Ministerul Fondurilor Europene a avut și are ca abordare principală ‘toleranță zero’ în fața fraudelor și a oricăror abateri de la principiile și bunele practici europene, de la cadrul legislativ și regulamentele europene. Tocmai din acest motiv, a dezvoltat o viziune pragmatică în sensul adoptării unor măsuri administrative, instituționale și legislative pentru a preveni și pentru a combate fraudele. Subliniez că lupta împotriva fraudei este un obiectiv cheie și în perioada de programare 2014-2020 și este nevoie de un efort comun din partea tuturor factorilor implicați pentru a implementa corect și cu succes fondurile europene, prin dezvoltarea unui sistem de management și control cât mai riguros’, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, în cadrul seminarului.

Oficialul a reamintit că România a întâmpinat dificultăți în implementarea fondurilor europene în perioada guvernării anterioare și din cauza fraudelor și corupției, adăugând că țara noastră nu va repeta greșelile din trecut.

‘Trebuie să folosim fondurile europene pentru a investi în viitorul nostru, în creșterea economică a României și a Uniunii Europene, nu trebuie să utilizăm banii europeni doar de dragul absorbției. Asigurarea protecției efective a intereselor financiare ale Uniunii Europene este una dintre prioritățile Guvernului României, care este implicat și ferm angajat în promovarea unei bune cooperări cu structurile naționale și cu cele europene, pentru a defini și implementa mecanismele anti-fraudă și anti-corupție’, a adăugat Teodorovici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *