Foarte multe companii care opereaza in Romania au de suferit din cauza intarzierii recuperarii platilor de la stat, autoritatile oferind sprijin doar la nivel declarativ pana in prezent. „Statul este unul dintre cei mai mari debitori ai societatilor romanesti, si nu vorbesc de retaileri, nu vorbesc de comert, vorbesc de industrie, vorbesc de constructii. Statul este debitor catre aceste societati. Chestiunea arieratelor este extraordinar de importanta pentru scaderea numarului de dosare de insolventa”, a precizat Arin Stanescu, presedintele Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa.
Dealtfel, autoritatile au, in prezent, drept obiectiv principal salvarea ti nu relansarea economica, situatia executiei bugetare indicand o stare de disperare, crede Arin Stanescu.
„Sentimentul meu este ca in momentul de fata Guvernul nu se poate gandi la nimic, decat la faptul ca nu mai sunt bani pentru plata salariilor si a pensiilor. Nu mai sunt bani. Eu va spun cinstit: il cunosc pe domnul Vasilescu (Adrian, n.r.) de foarte multi ani, am discutat de multe ori cu domnia sa, eu atat de speriat nu l-am vazut de cand ma stiu pe consilierul guvernatorului BNR. Speriat de situatia in care ne aflam. (…) Domnia sa a caracterizat executia bugetara ca avand o crapatura, o crevasa spun eu”, a declarat Stanescu, pentru ProTV.
El a adaugat ca datele privind executia bugetara publicate recent de Ministerul Finantelor reflecta tragedia si „situatia absolut disperata” in care ne aflam.
„Toate masurile de relansare raman in urma chestiunii salvarii intr-un fel sau in altul, pentru ca in momentul de fata eu, personal, cred ca guvernantii nostri nu se pot gandi la nimic constructiv, fiind absolut concentrati numai pe posibilitatea de gasire a unor solutii pentru a nu intra in incetare de plati”, a precizat Stanescu.
Reprezentantul UNPIR a afirmat ca masurile anuntate de autoritati de reducere a pensiilor si salariilor sunt obligatorii, dar nu pentru iesirea din criza, ci pentru salvare. „Sentimentul meu este ca ajungem la hau”, spus Stanescu.

ROMANIA NU POATE TOLERA AMESTECUL AMERICAN, IN TREBURILE INTERNE DE STAT !
Silviu Craescu