Wizrom a selectat câştigătorii burselor în Israel

Wizrom Software, unul dintre cei mai mari furnizori de soluţii ERP din România, anunţă că a finalizat selecţia medicilor rezidenţi români care vor lucra timp de trei ani la prestigiosul spital universitar al Sheba Hospital din Israel, în cadrul burselor SHI Training Fellowship. Mai mult, datorită potenţialului extraordinar dovedit de anumiţi candidaţi în cursul interviurilor de selecţie, sponsorul Wizrom, împreună cu spitalul Sheba, a decis extinderea numărului de burse de la şase la opt.

Cei opt medici rezidenţi români care au câştigat bursele sunt: Lavinia Estera Decean şi Camelia Ţăran la specialitatea neonatologie, Adrian Necula, Lavinia Iovan şi Monica Andreea Sandu la specialitatea anestezie/terapie intensivă, respectiv Cosmin Florescu, Daniela Necula şi Ana Alecsandra la specialitatea patologie.

Suplimentările programului de burse SHI a fost decisă pentru un medic rezident la specialitatea anestezie/terapie intensivă şi pentru unul la patologie, la finalul interviurilor de selecţie care au avut loc în perioada 11-12 decembrie 2012, la sediul Wizrom.

„Medicii rezidenţi care s-au prezentat s-au dovedit a fi foarte bine pregătiţi şi foarte motivaţi. Astfel, Comisia de jurizare la specializarea patologie a stabilit de comun acord că Daniela Necula şi Ana Alecsandra ocupă amândouă locul doi”, a declarat Dr. Iris Barshack, Directorul Departamentului de Patologie în cadrul Sheba Hospital din Israel, preşedintele Comisiei de selecţie la specialitatea patologie.

La rândul său, Dr. Haim Berkenstadt, Directorul Departamentului de Antestezie și Terapie Intensivă în cadrul Sheba Hospital şi preşedinte al Comisiei de selecţie la specialitatea respectivă, a spus „sunt impresionat de calităţile candidaţilor români şi mă bucur că voi avea ocazia de a lucra şi cu Lavinia Iovan şi cu Monica Andreea Sandu, care s-au clasat amândouă pe locul doi”.

Comisiile de jurizare au fost formate din:

Comisia pentru patologie: Dr. Iris Barshack, preşedinte, Prof . Dr. Maria Sajin, Prof. Dr. Dan Mănăstireanu, Dr. Ştefan Bogdan, Eli Davidai şi Lori Vişa.

Comisia pentru ATI: Dr. Haim Berkenstadt, preşedinte, Prof. Dr. Dan Mănăstireanu, Dr. Ştefan Bogdan, Eli Davidai şi Lori Vişa.

Comisia pentru neonatologie: Dr. Tzipi Strauss, preşedinte, Dr. Leah Leibovitch, Prof. Dr. Coriolan Ulmeanu, Prof. Silvia-Maria Stoicescu, Prof. Dr. Dan Mănăstireanu, Dr. Ştefan Bogdan, Eli Davidai şi Lori Vişa.

Bursele au fost acordate pentru medici rezidenţi, în curs de formare în specialităţile neonatologie, anestezie/terapie intensivă şi patologie, şi acoperă toate costurile de cazare şi transport, plus salariul pentru cei trei ani petrecuţi ca medic rezident la Sheba Hospital, în Israel. Salariul brut lunar oferit este de 3.000 de dolari SUA (2.400 euro). Mai multe detalii despre pachetul complet de beneficii găsiţi pe site-ul burselor, http://shebafellowship.com/ro/oportunitate. Acesta cuprinde asigurare de sănătate, cazare, asigurare de malpraxis şi altele.

Wizrom, unul dintre principalii furnizori de soluţii ERP din România, organizează acest program fără precedent de burse pentru medicii rezidenţi pentru a marca aniversarea a 20 de ani de la înfiinţare printr-un act de donaţie către comunitate, în loc să celebreze momentul într-un mod tradiţional. În acest mod, clienţii şi angajaţii Wizrom Software participă la acest efort de a da înapoi comuntăţii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *